x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Corina, fresh şi young

Corina, fresh şi young

de Roxana Ioana Ancuta    |    12 Iun 2009   •   00:00
Corina, fresh şi young
Sursa foto: /

Mămică de băiat, artista se simte mai tânără şi mai fericită de când a născut



La trei luni după ce l-a născut pe bebeluşul ei, Ioan Robin, Corina era pe scenă. În mare formă. Asta se întâmpla acum mai bine jumătate de an. Fericită, evident, datorită evenimentului minunat din viaţa ei, Corina declară: "Va avea o educaţie într-un stil foarte liber, şi va ajunge la fel de cool precum mama lui". Corina s-a refăcut foarte bine şi repede. "Imediat după naştere, am revenit la greutatea iniţială, deci nu am fost nevoită să fac eforturi prea mari. Secretul constă, poate, în faptul că încerc să duc un regim de viaţă cât mai sănătos. Sunt adepta hranei sănătoase, îmi fac cumpărăturile în magazine bio. Nu fumez, nu consum alcool şi nici cafea. Nu pierd nopţi, decât atunci când am concerte şi e vreo petrecere a unui prieten drag. Ador plimbările cu bicicleta prin pădure şi obişnuiesc să fac asta aproape în fiecare dimineaţă..."

 Crezi că o să faci faţă, ca şi înainte, vieţii tumultuoase de artist, acum, mămică fiind?

Una dintre calităţile mele e că pot menţine un echilibru perfect între carieră şi viaţa de familie. Robin îmi dă toată energia necesară pentru asta.

 O dată cu revenirea ta în muzică ai venit cu noutăţi. Un videoclip...

Am filmat un nou videoclip la piesa "One, two, three", piesă compusă de Marcus Brosce, compozitorul care a compus şi piesa  "Cry, Cry", cântată de Oceana, şi care acum e super-hit. Clipul va fi lansat în curând atât online, pe site-ul meu www.playcorina.com, cât şi pe posturile tv muzicale. Piesa, în schimb, o puteţi asculta deja pe toate posturile de radio importante.

 Ai schimbat ceva în stilul de viaţă de când ai un copil?


Sunt mai young şi mai fresh ca niciodată, sunt extrem de fericită că îl am pe Robin, pentru că e cel mai frumos dar pe care mi l-a oferit viaţa şi, prin urmare, nu am simţit nici o clipă că trebuie să renunţ la ceva. Am devenit poate, mult mai responsabilă.

 Te gândeşti la un al doilea bebe?


Încă e un pic prea devreme să facem planuri, dar sigur că da, când mai creşte puţin, Robin va avea, cu siguranţă, un frăţior sau o surioară.

 Ce anume a contribuit la imaginea ta de artistă "so cool"?


Cu fiecare album am încercat să aduc ceva nou, să schimb ceva, să-i surprind pozitiv pe cei care mă plac şi care ascultă cu plăcere melodiile mele. Am făcut asta şi în ceea ce priveşte look-ul şi în ceea ce priveşte muzica. Schimbările de look completează un tablou, transmit un anumit mesaj şi nu m-am ferit niciodată să mă joc cu imaginea mea, menţinându-mă, însă, în stilul meu personal. De altfel, chiar dacă la fiecare album am avut un look nou, ceea ce a contat şi a rămas în mintea fanilor a fost muzica, nu neapărat felul în care arătam.

Încă de la început am pornit pe ideea de a face numai ceea ce-mi place şi ceea ce mă reprezintă în totalitate. Am oferit fanilor mei o parte din mine, videoclipuri şi muzică de calitate, şi, chiar dacă au existat voci care spuneau că produsul Corina ar trebui să fie puţin mai comercial şi cum că ar fi prea mult şi prea cool pentru România, eu nu m-am lăsat influenţată şi am continuat să cred cu tărie că am publicul meu şi că el îşi doreşte o Corina care să-i surprindă mereu cu tot ce e mai cool.

×
Subiecte în articol: corina vedete