Gabriela Vrânceanu Firea ştie că optimistul se distrează întotdeauna mai bine. Aşa că în cazul în care caloriferele vor fi bocnă, aveţi o alternativă: "pături, să ne ţină de cald, când nu avem căldură".
În ideea unui buget restrâns, dacă vreţi să vă petreceţi Sărbătorile aiurea, ar fi bine să nu vă aventuraţi mai departe de "cabana plăpumioara", unde puteţi să vă bucuraţi şi de priveliştea bradului împodobit "ca pe vremuri, cu nuci învelite în poleiala de la ciocolata mâncată, ghirlande făcute din foi smulse din caiete, bricheta pe post de vârf de brad", ce-i drept o variantă mult mai paşnică pentru folosirea brichetelor, decât aruncarea lor pe stadioane. Cât despre bucatele de pe masa de Crăciun, prezentatoarea Observatorului de la Antena 1 propune "şniţele din soia, minciunele din aluat fraged, sarmale din legume, salată de speranţă şi cozonac cu noroc".
Radu Soviani
Specialistul de la The Money Channel crede că efectele crizei se simt, dar, că acest Crăciun va fi mai uşor decât următorul, aşa că atenţie la cheltuieli, staţi aproape de familie, fie acasă sau la ţără, pentru că 1.000 de lei economisită în prezent este mult mai valoroasă decât promisiunea viitoare de câştig a unei mii de lei. Economistul Soviani crede că cel mai potrivit cadou ar fi un depozit, pentru că dobânzile sunt bune şi dacă guvernul a ratat constant să economisească atunci când avea de unde, acum, când ar avea nevoie de acele economisiri, nu are de unde cheltui. Pomul de criză ar arăta exact ca cel de anul trecut că doar "şi la Casa Albă, Laura Bush a împodobit pomul de Crăciun cu ornamentele de anul trecut". Iar dacă nu găsim decât un molid precum cel descris de Toma Caragiu, care "se cumpără la coadă şi se scutură în tramvai", mai bine ne mulţumim doar cu o crenguţă.
Iuliana Tudor
Prezentatoarea emisiunii "O dată-n viaţă" de la TVR 1 speră ca acest Crăciun să ne aducă tuturor cadoul pe care îl aşteptăm de ani buni, şi anume "un guvern mai puţin crizat", iar ca destinaţie de vacanţă ar trebui să aşteptăm o invitaţie de la cei cu dare de mână. Poate că, în lipsă de altceva, ar fi o opţiune să ne distrăm şi la castelul lui Gigi Becali, cu condiţia să nu ne coste nimic. Aşa am putea să scăpăm şi de grija bradului, dar şi de cea a mâncării, altfel putem să savurăm cu toţii preparatul indicat în situaţii de criză de bunica Iulianei: caşcove prăjite!
Adriana Bahmuţeanu
Soţia lui Silviu Prigoană visează la un Crăciun plin de iubire, petrecut acasă, cu pâine şi sare pe masă. O sărutare poate înlocui cadourile costisitoare, cu condiţia să te dea iubirea afară din casă, iar pomul de Crăciun îl poţi aranja şi cu mere în locul globurilor suflate cu aur, la grămadă cu poleiala de la ciocolată, şi beteala din anii trecuţi.
Mbela Nzuzi
- Unde e cel mai indicat să petrecem un Crăciun de criză?
- Ce cadouri putem face pe timp de criză?
- Cum ar arăta pomul de Crăciun?
- Ce bucate punem pe masă?
Dan Negru
Dan Negru vă trimite să vă distraţi "în insulele Cayman sau în orice alt paradis fiscal, ori în Somalia sau Sudan, unde e o sărăcie atât de mare încât nu ai pe ce să dai banii", iar drept cadou vă sfătuieşte să le oferiţi celor care se plâng azi de criză "un kg de carne, ca să le amintim de perioada de până în 1989, când veneau la coadă la carne cu scăunelul". Bradul ar trebui să fie înlocuit cu o salcie plângătoare, ca să cadreze cu situaţia, însă la capitolul bucate vedeta Antenei 1 nu vede negru în faţa ochilor: "Hipermarket-urile sunt pline de oameni cu coşurile ticsite. Care criză? În România masa de Crăciun va fi mai bogată decât cea de anul trecut!"
Ilinca Vandici
Frumoasa vedetă de la Kanal D optează întotdeauna pentru cadouri simbolice, şi dacă e criză, şi dacă nu, "pentru că acestea sunt cele care rămân pe termen lung". Şi cum este o perioadă de criză, darurile cu valoare sentimentală şi nu materială sunt cele mai potrivite. Tot după modelul adoptat de Ilinca, Crăciunul se poate petrece în familie, iar "de Revelion putem renunţa la rochiile de mii de euro şi la restaurantele luxoase cu meniuri extravagante şi putem opta pentru un Revelion la o cabană la munte, cu un meniu tradiţional." La fel de modest ar trebui să fie şi bradul de Crăciun, împodobit cu nuci, covrigi şi beteala din anii trecuţi, iar în locul excesului de preparate, gospodinele ar trebui să pregătească porţii de sărmăluţe de criză, după reţetă proprie, în funcţie de imaginaţie.
Dan Constantin
- Unde petrecem Crăciunul?
- Cadouri?
- Cum împodobim bradul?
- Mâncăm?
Valentin Stan
1. Unde e cel mai indicat să petrecem un Crăciun de criză? În Golful Porcilor, în Cuba! O mai fi rămas vreun porc şi pentru noi (sau printre noi).
2. Ce cadouri putem face pe timp de criză? Cel mai frumos cadou ar fi un guvern PDL-PSD!
3. Cum ar arăta pomul de Crăciun? Fără crengi şi ascuţit în vârf. Adică, o ţeapă! În care ar fi cadoul de la punctul 2.
4. Ce bucate s-ar afla pe masa de Crăciun? Întrebarea e formulată greşit! Ce "bucăţi", nu ce "bucate", s-ar afla pe masă? Aşadar, "bucăţi" din PSD şi PC, asezonate cu ţeapa de la punctul 3. Merry Christmas!
Mihai Constantin
Prezentatorul Jurnalului de la TVR 1 recomandă strategia politicienilor în privinţa cadourilor: "Dacă sunteţi strâmtoraţi, puneţi sub brad o descriere beton despre cât de minunat va fi concediul de vara viitoare. Învăţaţi din politică, ce naiba! Dar, ca precauţie, pregătiţi un rând de aşternuturi pentru canapeaua din sufragerie". Ca destinaţie de vacanţă, Mihai a tot auzit că cel mai bine este în sânul lui Avram, chiar dacă nu a ajuns niciodată pe acolo, iar bradul ar fi mai bine să-l lăsăm în pădure: "Dacă tot e criză, tot sper să salvăm mai mulţi brăduţi. Mergeţi în piaţa centrală, unde a fost împodobit bradul de Primărie. Despre mâncare numai de bine: "E singurul capitol la care românul nu face rabat, indiferent că e criză sau sfârşitul lumii. Dar poate n-ar strica să aflăm că nu se moare de ruşine dacă în ziua de Crăciun nu ne îndreptam spre pat ghiftuiţi şi ametiţi de băutură."
Dan Bittman
"Cadouri: un tirbuşon fiindcă o să fie multă băutură de desfăcut în perioada următoare de necaz, de bucurie, fiecare după noroc. Bradul ar trebui să fie doar o jumătate de brad tăiat pe din două şi împodobit doar pe jumătate cu jumătăţi de globuri şi ornamente, inclusiv jumătăţi de ghirlande luminoase. Sărbătorile le-am putea petrece la prieteni, dacă ne mai deschid uşa din motive de sărăcie sau în beciul casei, consumând din belşug tot ce a mai rămas nedeschis până de Sărbători. Chiar şi oţetul de la murături merge câteodată. Pe masă zic s-o punem pe Mihaela Rădulescu... în poza în care ne-a asuprit prin oraş, că poate aşa ne lăsăm şi de Sărbători o dată cu fumatul!".
Gabriel Coveşanu
Cove contează pe cadourile de suflet, iar Crăciunul petrecut acasă, alături de cei dragi, ne va face să uităm de criză. Bradul împodobit ca pe vremea bunicilor, cu nuci, covrigi şi mere, ne va aduce aminte de copilărie, cea mai fericită perioadă din viaţă, aşa că nici nu vom observa dacă pe masă vom întinde doar o faţă de masă. Contează ca inima şi sufletul să fie pline!
Victor Ciutacu
- Unde să petrecem un Crăciun de criză?
- Ce cadouri putem face pe timp de criză?
- Cum ar arăta pomul de Crăciun?
- Ce bucate s-ar afla pe masa de Crăciun pe timp de criză?
Sandra Stoicescu
Alessandra Stoicescu este de părere că nu strică un pic de răsfăţ "într-un loc de vis de care să ne amintim când criza va fi şi mai greu simţită.
Aşa că ar trebui să ne bucurăm din plin de aceste Sărbători, pe măsura posibilităţilor. Dat fiind faptul că momentele de criză apropie oamenii, cred că ar
trebui să avem un Crăciun plin de iubire. Asta e cel mai important". Cadourile le va face fiecare după mărimea portofelului, poate chiar în ideea unei investiţii. O sugestie care le va mulţimi pe doamne: bijuteriile. De brad putem să ne lipsim, atâta timp cât Crăciunul înseamnă spirit şi dragoste, iar "cozonacul miroase la fel de bine şi în perioada de criză", motiv pentru care românul va renunţa la orice, dar nu la o masă îmbelşugată, e gata să jure Alessandra.
Adelin Petrişor
Reporterul special Realitatea Tv ne sfătuieşte să petrecem Crăciunul la serviciu, cum face şi el, unde "mâncarea şi cafeaua sunt gratis, programul nu tocmai încărcat... Asta cine mai are serviciu". Cadourile vor fi simbolice pentru muritori, iar pentru ciocoii români, Moşu’ mai are prin sac Bentley, Vertu şi poşete scumpe. Bradul pus de Primărie în piaţă este al tuturor, iar la masă puiul e de bază. Oricum, porcul are dioxină.
Citește pe Antena3.ro