x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Crăciunul sepetrece înfamilie

Crăciunul sepetrece înfamilie

de Adriana Paduraru Vaduva    |    23 Dec 2009   •   00:00
Crăciunul sepetrece înfamilie

De Crăciun, televiziunile se întrec în programe care mai de care mai incitante, astfel încât sărbătoarea alături de familie să fie cât mai frumoasă

Antena 1 începe programul de sărbătoare la 24 decembrie, dis-de-dimineaţă, când Răzvan şi Dani au invitat în sufrageria lor vedete una şi una. Nico, Marcel Pavel, Maria Cârneci, Carmen Şerban, Jasmine, Puya, Andreea Bălan, Radu Ille, Cristina Rus şi Anna Lesko sunt doar câteva dintre vedetele care vor veni în vizită la Răzvan şi Dani în aceste zile. O ediţie specială a emisiunii va fi transmisă în ziua de 25 decembrie, din Plaza România, unde surprizele se vor revărsa încă de la primele ore ale dimineţii la Antena 1.

Mihaela Rădulescu revine şi ea la Antena 1 cu o ediţie specială de Sărbători. Fie că va ninge sau nu, telespectatorii vor avea parte de o avalanşă de surprize şi de invitaţi de seamă. Vor intra în scenă Iris, Irina Loghin, Nico, Andra, Bodo în duet cu Dida Drăgan, Anda Adam, Andreea Bănică, Marcel Pavel, Ştefan Hruşcă, Ovidiu Komornik şi multe alte vedete dragi românilor.

În cadrul emisiunii, Mihaela va ajuta la alegerea celui mai bun Moş Crăciun dintre patru concurenţi foarte cunoscuţi şi îndrăgiţi de public. Cine se ascunde sub barba lui Moş Crăciun şi care dintre ei va câştiga, puteţi afla în emisiunea specială Crăciun în familie, la 25 decembrie.

CRĂCIUN PENTRU TOŢI
TVR 1 difuzează marţi, 22 decembrie, şi joi, 24 decembrie, de la ora 13:00, concertul Crăciun pentru toţi, care va avea loc la Ateneul Român. Îşi dau întâlnire nume sonore ale scenei lirice internaţionale: soprana Nicoleta Ardelean, baritonul Geani Grad, contratenorul Florin Cezar Ouatu şi unii dintre cei mai valoroşi instrumentişti din România. Joi, de la ora 21:10, Mihai Răzuş vă prezintă Vedeta familiei, în care şase copii minunaţi vor demonstra măiestria talentului lor.

De Crăciun, începând cu ora 12:10, îi veţi revedea pe membrii trupei Proconsul care au susţinut la sfârşitul lunii noiembrie un concert de lansare a noului material discografic numit "Sens unic". Seara, de la ora 21:10, Iuliana Tudor vă prezintă o ediţie specială a emisiunii "O dată-n viaţă". Marcel Pavel, Elisabeta Lipă, Cristina Stamate (reprezentanţii Moldovei), Ionuţ Iftimoaie, Daniela Nane, Dan Helciug (Ardeal), Maria Olaru, Nico, Adriana Trandafir (Oltenia) vor fi concurenţii acestei ediţii.

FIVE O'CLOCK
TVR 2 vă invită la un program de divertisment inspirat de sceneta cu acelaşi nume, de I.L. Caragiale. Patru prietene se întâlnesc la un ceai. Ceaiul nu este însă obişnuit, ci unul care le stimulează imaginaţia şi le ajută să pună în scenă un adevărat spectacol. Invitaţi: Dida Drăgan, Marcel şi Gina Pavel, Nicolae Voiculeţ şi Lavinia, Ladyes, Ana Maria Ferentz. De la ora 19:15 o puteţi urmări pe Cleopatra Stratan într-un concert susţinut la Sala Palatului în luna decembrie.

De la ora 23:00, TVR 2 vă invită la Vigilia di Natale, slujba de Crăciun, în transmisiune directă de la Vatican. Ziua de Crăciun începe la TVR 2 cu Urbi et Orbi (12:45), mesajul şi binecuvântarea adresată de Papa Benedict al XVI-lea. Tot vineri, de la ora 17:10, aflaţi Unde este Moş Crăciun pentru ca de la ora 22:35 să o vedeţi pe Kylie Minogue în spectacolul aniversar în cinstea celor 20 de ani de carieră. Pentru ziua de Crăciun, TVR 2 a pregătit şi o serie de documentare, cum ar fi Delfinii mi-au salvat viaţa (11:30), De ce ne place J.K. Rowling (12:30), dar şi Bucătăia lui Jamie: Crăciunul (21:00).

Studioul teritorial Timişoara a pregătit joi, 24 decembrie, de la ora 17:00, colinde tradiţionale româneşti, interpretate de Narcisa Suciu.

POVEŞTIRI DE CRĂCIUN
Studioul "Poveştirilor adevărate" va fi luat cu asalt de personaje de poveste care vor spune telespectatorilor că, de Sărbători, poveştile prind viaţă ACASĂ. Prinţesa fulg de nea (Ioana Maria Moldovan), prinţul fulg de nea (Radu Vâlcan), Grinch, spiriduşul cel răutăcios (Cabral) şi Renul fashion (Mircea Solcanu) vor prezenta în Ajun de Crăciun şi în ziua de Crăciun, de la ora 17:30, poveşti de iubire, momente de fericire şi crâmpeie din viaţa vedetelor, dar şi a oamenilor simpli.

Tot joi şi vineri, dar de la ora 22:15, Cabral şi Mircea Solcanu vor retrăi emoţiile de la botezurile vedetelor şi voia bună de la petrecerile celor mai cunoscute familii din România. Sărbătoarea Naşterii Domnului se încheie cu cele mai sclipitoare prezentări de modă ale anului, cu baluri pline de strălucire, elegante şi extravagante.

HO-HO-HO
În seara de Ajun, Pro TV vă prilejuieşte o întâlnire cu Ştefan Bănică jr. Începând cu ora 23:00, îl puteţi urmări în tradiţionalul şi explozivul concert extraordinar de Crăciun susţinut la Sala Palatului din Bucureşti. Piese noi inserate pe ultimul său album de "Colinde", printre care se numără şi deja fredonatul "Ho-Ho-Ho", melodie de pe coloana sonoră a primei comedii româneşti de Crăciun, "Doar odată-i Crăciunul", "O, brad frumos" sau alte piese mult iubite de fani sunt doar câteva dintre motivele de bucurie ale celor care-şi dau întâlnire cu Ştefan Bănică.

În plus, Moş Crăciun vine la Pro TV cu sacul plin de filme pentru toate gusturile: desene animate haioase, comedii spumoase, filme de acţiune doldora de adrenalină. Shrek al Treilea, Charlie şi fabrica de ciocolată, Ho Ho Ho, Pulbere de stele, Hitch - Consilier în amor, Madagascar fericit, Omul păianjen 2 şi V de la Vendetta sunt doar câteva dintre peliculele difuzate de Pro TV.

MAGIA FILMELOR
Ca în fiecare an, Prima TV aduce în casele telespectatorilor căldura şi lumina Sărbătorilor de iarnă, cu un program bogat precum sacul Moşului, Ella Fermecata, Madagascar, Cody Banks şi Blonda de la drept 2 sunt filmele pe care Prima TV vi le propune cu prilejul Crăciunului.

 

Crăciun bărbătesc
Canalul favorit al bărbaţilor e mai haios şi mai pişicher ca niciodată, iar sportul, acţiunea şi spectacolul sunt la loc de cinste. Bărbaţii pun monopol pe telecomandă în Ajun, întrucât Sport.ro difuzează cele mai mari performanţe ale românilor în 20 de ani de sport la Dinastia Campionilor - Covaliu, Doroftei, Hagi, Elisabeta Lipa sau Ghiţă Mureşan. La Sport.ro, Moş Crăciun e fotbalist, are 10 pe tricou şi joacă în Europa League cu Steaua şi Dinamo.

Atmosfera va fi tandră în ringul de box, iar colindătorii nu cântă, ci dansează - la Campionatul Mondial de breakdance. Bărbaţii servesc bunătăţi: sarmale şi cârnaţi, varianta Pariu cu frica, iar spre seară pot vedea şi steluţe cu cei mai grei luptători români de K1. În prima zi de Crăciun, bărbaţii se satură de brăduţ şi se relaxează la Campionatul Mondial de tăiat lemne.

 

Fata de la meteo
În dimineaţa de Crăciun, matinalii de la 710 vă invită să urmăriţi finala concursului Fata de la meteo. Printre concurente se numără şi Natalia Mateuţ, fiica fotbalistului Dorin Mateuţ. De Crăciun, B1 a mai pregătit şi două concerte magice, Gheorghe Gheorghiu (25 decembrie) şi Daniela Vlădescu (26 decembrie).

 

Cadoul visat
În seara sfântă de ajun, de la ora 20:15, Naţional TV vă oferă un spectacol de colinde, desfăşurat într-o atmosferă de sărbătoare caldă şi primitoare. O surpriză pentru telespectatorii noştri va fi prezenţa, pentru prima oară în postura de prezentatoare tv, a Feliciei Filip. Alături de marea soprană, vor prezenta Radu Fornea şi Raul. Felicia Filip îi aşteaptă alături de ea pe băieţii de la Ro-mania, pe Gheorghe Turda, Carmen Şerban, Aurel Moldoveanu, Mioara Velicu, Lavinia, K1, Connect-R, Etno şi mulţi alţii. Cu ocazia acestei emisuni, toţi cei prezenţi în platou vor lansa un album de colinde intitulat "Cadoul visat", în colaborare cu Naţional TV şi Naţional FM.

Iar vineri, de la ora 14:30, Corina Chiriac vă colindă într-o ediţie cu totul deosebită. În familia emisiunii "Să v-amintiţi duminica!", Corina Chiriac a pregătit o masă mare la care îi va chema alături de ea pe toţi cei care i-au fost aproape de-a lungul timpului. În jurul bradului se vor aduna: Dida Drăgan, Cristian Pomohaci, copiii de la Bucharest Sport Club, Adrian Daminescu, Veta Biriş, Ionuţ Fulea, grupul Meloritm, Bodo, Angelica Stoican şi grupul "Izverna", Nicu Covac, Ramona şi Petrică Viţă, Narcisa Suciu, Aurel Tămaş şi trupa Hara. Seara, de la ora 18:30, Ştefan Hruşcă vă aşteaptă cu colinde minunate, oferite cu prilejul concertului de la 19 decembrie, de la Sala Polivalentă.

×
Subiecte în articol: special