Creierul este programat să nu reziste gogoşilor, spun cercetătorii

Creierul uman este programat să nu reziste unei tentaţii dulci atunci când există senzaţia de foame, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii americani, publicat în Cerebral Cortex şi preluat de dailymail.co.uk.

Creierul uman este programat să nu reziste unei tentaţii dulci atunci când există senzaţia de foame, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii americani, publicat în Cerebral Cortex şi preluat de dailymail.co.uk. Imaginea lui Homer Simpson care nu se poate abţine să consume gogoşi este una reală, spun cercetătorii de la Northwestern University, Chicago, autorii acestui studiu. Creierul uman este programat să se activeze atunci când persoanei i se oferă tentaţii dulci, spun specialiştii. La studiu au participat mai mulţi voluntari flămânzi, cărora li s-au prezentat imagini cu o gogoaşă cu cremă şi o şurubelniţă. La vederea gogoşii, creierul participanţilor la studiu s-a activat extrem de mult, ajungând la surmenare. După ce participanţii s-au îndopat cu până la opt gogoşi fiecare, fotografia cu desertul nu a mai provocat aproape nicio reacţie în creier, potrivit imaginilor obţinute prin rezonanţă magnetică nucleară.
După ce voluntarii s-au abţinut de la mâncare timp de opt ore, două zone distincte din creier s-au activat la vederea imaginii gogoşii. Una dintre ele este creierul limbic, o zonă ancestrală care se găseşte la toate animalele, de la broaşte la oameni. "Această zonă din creier este capabilă să detecteze lucrul semnificativ din punct de vedere motivaţional", a explicat profesorul Marsel Mesulam, coordonator al studiului. "Această zonă indică nu numai că există senzaţia de foame, ci şi că există mâncare disponibilă", a adăugat acesta. După creierul limbic, se activează reţeaua atenţiei spaţiale din acest organ, care se concentrează pe gogoaşă, hotărând că aceasta este mai importantă decât şurubelniţa. "Există în creier un sistem complex care ajută la direcţionarea atenţiei asupra unor lucruri din mediul înconjurător relevante pentru nevoile personale, de exemplu, alimentele, în situaţia în care persoanei respective îi este foame", se indică în studiu.
Sistemul se aplică unei game întregi de stimuli materiali: "Dacă eşti într-o pădure şi auzi un foşnet, contextul te obligă să fii foarte atent, pentru că acesta ar putea fi semn de pericol", a explicat Mesulam. "Dacă eşti la birou, acelaşi sunet este mult mai puţin relevant. O funcţie majoră în creier este aceea de a potrivi răspunsul într-un context", a adăugat profesorul.