x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Criza financiară a lovit şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare

Criza financiară a lovit şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare

26 Oct 2008   •   00:00

Una din cele mai solide instituţii financiare din Europa, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare va fi şi ea atinsă de criza financiară şi ar putea înregistra pierderi în acest an, estimează preşedintele instituţiei.



Anul trecut, BERD a realizat un profit de 1,9 miliarde de euro şi a investit 5,6 miliarde de euro în 35 de proiecte.

BERD ar putea încheia acest an în pierdere din cauza crizei care a lovit pieţele financiare ale Europei Centrale şi de Est. Banca este deţinută de aproximativ 60 de guverne occidentale şi fonduri de investiţii din Europa şi Asia Centrală, zone unde bursele şi monedele naţionale au înregistrat scăderi îngrijorătoare în ultimele săptămâni.

"BERD va fi lovită", spune preşedintele acesteia, Thomas Mirow, şi adaugă că nu ar "scoate din calcul încheierea anului în pierdere, oricum banca va fi afectată". Ultimul an încheiat în pierdere de BERD a fost 1998, în timpul crizei financiare din Rusia. Banca Europeană este cel mai mare investitor instituţional din România. Aceasta investeşte atât în sectorul privat cât şi în cel public, în domenii ca energie, transport sau infrastructură.
www.antena3.ro

×
Subiecte în articol: lumea