x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun De ce un urs, din provincia canadiană British Columbia, are capul albastru - VIDEO

De ce un urs, din provincia canadiană British Columbia, are capul albastru - VIDEO

11 Sep 2015   •   13:27
De ce un urs,  din provincia canadiană British Columbia, are capul albastru - VIDEO

Un fotograf a surprins într-o poiană din apropierea unei autostrăzi din provincia canadiană British Columbia un urs de culoare neagră, dar având capul albastru, scrie UPI.com.

Fotograful, pe numele său Aaron Smith, spune că a observat, săptămâna trecută, ursul din maşina sa în timp ce conducea pe autostrada 7 şi se îndrepta spre localitatea Mission.

Acestuia i s-a părut ciudat că ursul avea altă culoare în zona capului decât cea în restul corpului. A oprit maşina, l-a fotografiat şi a realizat un videoclip, pe care le-a postat ulterior pe contul său de Facebook. Foarte multe persoane au comentat şi au dat like la postarea respectivă.

Paul McFadden, ofiţer în cadrul Serviciului de protecţia mediului din British Columbia, a declarat că ursul nu pare să aibă vreo afecţiune.

'Ursul pare să fie sănătos şi în siguranţă ... şi caută hrană având alături un pui', a declarat McFadden pentru CBC News, El a adăugat: 'Poate a apăsat pe un spray cu vopsea, crezând că este mâncare, sau şi-a băgat chiar capul într-o găleată de vopsea ... Este un urs şi până la urmă face chestii specifice urşilor'.





×