x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Din părnaie, direct la stadion

Din părnaie, direct la stadion

de Horatiu Sima    |    04 Dec 2007   •   00:00
Din părnaie, direct la stadion

POVESTE - Cinci luni de puşcărie pentru o mită de 1000 euro!
Implicat intr-o reţea ce se ocupa cu procurarea de acte false pentru cei ce doreau să lucreze ilegal in străinătate, fostul căpitan al Laminorului Roman, Lucian Cozma, este anchetat acum pentru trafic de influenţă şi a primire de mită

POVESTE - Cinci luni de puşcărie pentru o mită de 1000 euro!
Implicat intr-o reţea ce se ocupa cu procurarea de acte false pentru cei ce doreau să lucreze ilegal in străinătate, fostul căpitan al Laminorului Roman, Lucian Cozma, este anchetat acum pentru trafic de influenţă şi a primire de mită


TENTATIVA. Ancheta autorităţilor a demarat in luna mai 2006, iar căpitanul moldovenilor a fost arestat in total 138 de zile, perioadă in care a vut 5 mandate de privare de libertate. El a suportat cu mare greutate detenţia, avănd o tentativă de suicid la inceputul lunii iulie, cănd a inghiţit mai multe pastille de somnifere in arestul IJP Neamt. Tentativa lui Cozma a eşuat, dar mai multe cadre din arestul IJP au fost sancţionate.


IERTARE. "Vreau să vă mărturisesc că nu am vrut să le provoc atătea greutăţi celor care lucrează acolo, pentru că fără sprijinul lor nu reuşeam să mă menţin intreg la minte. Eram insă disperat, dintr-o persoană optimistă şi plină de viaţă devenisem o persoană depresivă, pesimistă. Eram un om bolnav, am străns medicamente şi le-am inghiţit ", ne-a declarat Lucian Cozma la o zi după ce a fost eliberat din arestul IJP Neamţ şi a ajuns acasă, la Roman.


REINTOARCEREA. Prima vizită in libertate a făcut-o la stadion, unde şi-a intilnit foştii colegi. A doua zi a luat loc in tribună, la partida pe care Laminorul Roman a ciştigat-o cu scorul de 6-2 in faţa PAMBAC Bacău, formaţia antrenată de fostul portar al Gloriei Bistriţa, Costel Cămpeanu. Ulterior, s-a pregătit alături de colegi şi a reintrat pe teren intr-un meci oficial cănd a considerat că nu se poate face de răs in faţa oamenilor care altădată il adulau.


SUBNUTRIT. Din păcate pentru Lucian, echipa sa, pentru care a jucat de data aceasta vărf, a fost invinsă, acasă, cu scorul de 0-2, de Politehnica Galaţi. Ulterior, el a jucat meci de meci, pănă la finelele turului şi a şi inscris un gol."M-am intergat in echipă destul de rapid, acum joc şi la sală in incercarea de a recupera căt mai rapid perioada de arest. Am mai pus ceva pe mine, dar incă nu sunt la greutatea normală, am slăbit prea mult in puşcărie", rememorează jucătorul, aflat acum in vacanţă la Roman.


MOTIVUL."Poate multă lume se intreabă cum am ajuns să fac asemenea gesturi care ii uimesc pe cei care te ştiu şi te fac să ajungi in asemenea situaţii. A fost extrem de simplu. Echipa retrogradase in Divizia C, fosta intreprindere Laminorul Roman a fost preluată de Mital Steel, care ne-a disponibilizat. Trăiam 3 persoane din banii unui amărit de salariu de fotbalist de divizia a treia, total insuficienţi pentru noi, deoarece eu aduceam singurii bani in casă. Soţia, Mirela, nu a muncit pentru că am vrut să aibă grijă cum trebuie de fetiţa noastră, Andrada Alexandra, de 10 ani", şi-a inceput confesiunea Lucian.


PIONUL."Eu, ca fotbalist şi fost căpitan al echipei de fotbal eram cunoscut şi para cunoscut in zonă, motiv pentru care am căzut in păcat, incercind să fac rost de bani printr-o cale facilă. Repet, trăiam din 300 de dolari, fără carte de muncă, la limita subzistenţei. Poate lumea crede că m-am imbogăţit prin procurarea de acte false unor doritori. Ştiţi la căt se ridică suma pe care am căştigat-o prin fraudă in total_ 1000 de euro, ăştia sunt banii pentru care am făcut puşcărie. Nu o spun ca o scuză pentru ce am făcut, ci doar ca să se ştie cu exactitate partea mea de vinovăţie. Am fost doar un simplu pion, nu otrăvit, care am stat cel mai mult in arestul IJP", a mai spus Lucian.


ANCHETA. Dosarul, instrumentat de procurori şi ofiţeri de la Direcţia Generală Anticorupţie, a fost deschis incă din iunie 2006, in baza mai multor sesizări ale unor romăni care lucrează in străinătate. Aceştia acuzau că in Neamţ există o adevarată reţea de intermediari care percepeau bani, atăt in lei, căt şi in valută, pentru a le fi eliberate in regim de urgenţă documentele respective. Leon Ivanov, impreună cu fotbalistul Costel Ilie şi cu Lucian Cozma, au fost trimisi in judecată de către procurorii Parchetului de pe lănga Tribunalul Neamt sub acuzaţia că fac parte dintr-o reţea de trafic de influenţă cu paşapoarte, cărti de identitate şi permise de conducere auto.
Nu mai puţin de zece personae, fotbalişti şi poliţişti din cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenta Persoanei Piatra Neamt - SPCLEP şi ai Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Inmatriculare a Vehiculelor Neamt au fost anchetate.


AMĂNARE. Opt dintre aceştia s-au ales cu dosare penale de trafic de influenţă, luare şi dare de mită, fiind trimişi in judecată. Dacă Lucian Cozma a stat in arest 136 de zile, Costel Ilie a stat doar 18, iar Leon Ivanov 60. Lucian aşteaptă acum procesul, Ilie e sub supraveghere judiciară, iar lui Ivanov i s-a terminat mandatul. La sfărşitul lunii noiembrie, mai précis pe 29, la Judecătoria din Piatra Neamţ a avut loc o nouă infăţişare in acest proces." Am fost toţi cei implicaţi, mai puţin Elena Oana Grigore, care nu s-a prezentat. Avem un nou teremen, pe 10 ianuarie 2008. Cert este insă ca lui Costel Ilie, care are interdicţie de a părăsi ţara nu i s-a aprobat cererea de revocare a ordinului", ne-a declarat Lucian Cozma.


CALVARUL. Marcat incă de cele trăite in arestul IJP Piatra Neamţ, Lucian Cozma abia aşteaptă ca echipa de fotbal să se reunească, pe 14 ianuarie 2008, pentru pregătiri şi cantonamentul de iarnă şi să mai uite de necazuri. "Nici celui mai mare duşman al meu nu i-aş dori să treacă prin ce am trecut eu in puşcărie. Dintr-un om cunoscut de toată lumea pe unde mă duceam, salutat şi respectat ajunsesem intr-o incăpere de 10 pe 20, alături de pleva societăţii. Am avut un comportament corect, am recunoscut faptele din prima, am spus că sunt vinovat. Am ieşit din puşcărie, dar nu pot uita calvarul trăit alături de ucigaşi şi violatori. M-a pedepsit Dumnezeu că m-am lăcomit. Norocul meu a fost că am putut să invăţ pentru licenţă, am terminat Literele la Bacău, dar nu am putut obţine dispensa de a ieşi din puşcărie pentru examen. O să fac acest lucru acum", rememorează fotbalistul.


REŢEAUA. Grupul era format din Elena Oana Grigore, ospătar, Viorel Gabriel Apostolache, instructor la o şcoală de şoferi, Leon Ivanov, functionar public al Ministerului de Interne, fost căpitan al echipei de fotbal Ceahlăul Piatra Neamt, Teodor Asmarandei, agricultor, Ioan Ciubotaru, agent şef adjunct SPCLEP, Constantin Ilie, fotbalist la Ceahlăul Piatra Neamţ, Lucian Cozma şi Mariana Zăbavă, din Bacău.

Politiştii şi procurorii au stabilit că, in perioada mai 2006 - iunie 2007, reţeaua a racolat mai mulţi romăni care lucreaza in străinatate cărora, in schimbul unor sume de bani, le promiteau eliberarea documentelor in regim de urgenţă.


URGENŢA. Pentru eliberarea unei cărţi de identitate şi a unui paşaport trebuia achitat, cu titlu de şpagă , suma de 150 de euro, la care se adauga un milion de lei vechi reprezentănd taxa achitabila la CEC pentru eliberarea documentului solicitat. Fotbalistul Lucian Cozma oprea doar 50 de euro, restul de 100 revenindu-i lui Ioan Ciubotaru, cănd se depunea dosarul. Pe lănga aceste sume, solicitanţii erau sfătuiţi să mai depună la dosar căte un milion de lei vechi, drept "taxa de urgenţă".


COINCIDENŢE. O altă aripă a reţelei se ocupa de eliberarea in regim de urgenţă a permiselor auto. Doritorului i se promitea ca, in schimbul unor sume cuprinse intre 1.000 si 1.500 de euro, vor promova examenul. Ajunşi in sala de examinare, candidaţii care cotizaseră trebuiau să aibă asupra lor un pix cu pastă de culoare neagră, iar după primirea chestionarelor completau doar patru răspunsuri, lasăndu-le pe masă, chestionarele fiind completate ulterior de poliţistul Leon Ivanov.


PAROLA. La proba practica o parola era "Vai, ce emotii am", care il avertiza pe agentul examinator că este persoana care trebuie să promoveze. Anchetatorii au stabilit ca prejudiciul creat se ridică la suma de 6.500 de euro si 27 milioane de lei vechi." Am o stare febrilă, parcă mă mănăncă tălpile. Toată lumea cu care mă intilnesc mă compătimeşte. Am intrat cu 87 de kilograme, la o inăţime de 1,87 şi am ieşit cu 79. Probabil că voi lua o grupă de copii la club. Şi incă ceva, pe 20 septembrie 1990 m-am eliberat din armată, pe 20 septembrie 2007 din puşcărie, să nu crezi in coincidenţe stranii?", a spus Lucian Cozma.


DESFIINŢARE. Dacă fotbalistul e pe cale de a se recupera după experienţa extrem de nefericită din puşcărie, in schimb, echipa de fotbal e la un prag de desfiinţare."Avem viaţă foarte grea. Ne-au fost tăiate curentul electric, apa şi gazul metan. In aceste condiţii, am fost scoşi din cantonamentul echipei, unde era un frig cumplit, şi am amenajat două camare de căte 4 paturi la tribuna oficială de la stadion, ăn care pot să doarmă jucătorii din alte localităţi. Şi cu masa avem probleme, din 125000 de dolari pe an, căt ne alocă Metal Steel, 100 de milioane, deci 4000 de dolari ne sunt opriţi pentru masa jucătorilor.Din restul, pe un an, cum să te imparţi?", se confesa vicepreşedintele echipei, Alexandru Ostafe.

×
Subiecte în articol: magazin cozma puşcărie pu