STIINTA
Oamenii de stiinta cred ca acestia nu au putut lupta impotriva climei instabile si a concurentei lui Homo Sapiens
Omul din Neanderthal, inainte sa dispara specia, a trait in paralel cu Homo sapiens cateva mii de ani. Perioada de coexistenta a celor doua specii a durat cateva mii de ani; acest lucru a putut fi dovedit in pestera La Grotte aux Fees din regiunea Chatelperon a Frantei. Acolo, coexistenta a durat din anul 36500 pana in 35000. Aceasta este concluzia la care a ajuns Paul Mellars, profesor de preistorie si evolutie a omului la universitatea britanica Cambridge. El a formulat aceasta teza pe baza analizei oaselor, carbunelui si uneltelor din lemn descoperite la La Grotte aux Fees, relateaza Rzeczpospolita.
DISPARITIA. Omul din Neanderthal a disparut din pestera acum 35.000 de ani. Acum 28.000 de ani el a disparut de tot de pe fata Pamantului. Pana acum, cercetatorii erau convinsi ca omul din Neanderthal nu a rezistat rivalizarii cu Homo sapiens. Cea mai noua teorie sustine ca de vina a fost clima. In perioada dintre anii 40000 si 20000 (epoca ghetarilor se va incheia peste 10.000 de ani), in Europa au avut loc mari fluctuatii ale temperaturii medii, ajungand pana la 8 grade Celsius in timpul unei decade. Aceste fluctuatii au avut consecinte dramatice pentru fauna si flora, dar au fost resimtite puternic si de populatia umana din acea vreme. Atunci au venit din Orientul Apropiat in Europa primii reprezentanti Homo sapiens. S-a ajuns la o confruntare intre nou-veniti si bastinasii Europei, adica oamenii de Neanderthal (ei locuiau continentul de aproape 200.000 de ani).
VICTORIA. Homo sapiens era mult mai avansat din punct de vedere tehnologic, stia sa prelucreze blana, sa coasa imbracaminte, sa impleteasca, sa faca rogojini, sa conserve hrana (sa o afume, usuce, marineze). Drept urmare, suporta probabil mult mai bine fluctuatiile de temperatura, printre care si valurile de inghet puternic. Deoarece resursele de hrana erau limitate, asa-numita nisa ecologica s-a dovedit neincapatoare pentru doua specii conducatoare. Victoria Homo sapiens in conditiile marilor schimbari de temperatura a fost decisa de dezvoltarea lui tehnologica si culturala (organizarea sociala mult mai eficienta).
|
DIVERSE SCENARIIBineinteles, acesta nu este un adevar dovedit stiintific (adevarate sunt numai schimbarile de temperatura, modificarile florei si faunei, coexistenta celor doua specii timp de cateva mii de ani). Oamenii de stiinta aproba si alte scenarii. Sunt luate in considerare in mod foarte serios epidemiile care i-au putut decima pe oamenii de Neanderthal; Homo sapiens putea aduce din Africa, si apoi din Orientul Apropiat, boli tropicale, care sa se dovedeasca fatale pentru oamenii de Neanderthal. O alta teorie sustine faptul ca oamenii de Neanderthal au fost afectati de un complex de factori: intr-un timp scurt s-au trezit in situatia de a rivaliza cu o specie necunoscuta, care ii distrugea fizic; acest lucru a dus la scaderea natalitatii si la cresterea mortalitatii - drept urmare s-a redus dramatic cresterea naturala a numarului oamenilor de Neanderthal. |
STIRI
|
Vulcanii de pe MarteVulcanii de pe Marte pot deveni activi chiar si maine, este de parere cercetatorul Gerhard Neukum de la Agentia Cosmica Europeana. In timpul conferintei de astronomie ce se desfasoara la Cambridge, Marea Britanie, omul de stiinta german a prezentat rezultatele celei mai noi analize a fotografiilor facute Planetei Rosii de sonda europeana Mars Express, aflata in misiune din ianuarie 2004. Pana in prezent, noteaza Gazeta Wyborcza, oamenii de stiinta inclinau sa creada ca activitatea geologica de pe Marte s-a incheiat definitiv. Fumatul poate duce la orbireFumatorii au sanse mult mai mari sa-si piarda vederea in cea de-a doua jumatate a vietii decat persoanele care nu au fumat niciodata, conform unui nou studiu. Potrivit studiului, in Marea Britanie exista aproximativ 500.000 de persoane care sufera de degenerscenta maculara (AMD). Dintre acestea, 54.000 au aceasta boala din cauza fumatului. In general, afectiunea apare la persoanele cu varste de peste 50 de ani si afecteaza partea centrala a retinei. "Fumatul este singura cauza dovedita a AMD in privinta careia oamenii pot face ceva. Mesajul este simplu - nu va apucati de fumat, iar daca deja fumati, renuntati", a declarat unul dintre autorii studiului, cercetatorul Steve Winyard. |
Citește pe Antena3.ro