Doi copii, chiar dacă nişte “piticanii” de 2 şi de 3 ani, au reuşit să fugă de acasă. Nu, nu este vorba despre un film, ci despre realitate. S-a întâmplat la Lyon, în noaptea de vineri spre sâmbătă, când doi copii au reuşit să părăsească apartamentul familiei lor, situat în arondismentul VIII.
Lucru destul de surprinzător: cei doi au reuşit să pună mâna pe cheile casei, în timp ce părinţii lor dormeau, relatează Le Progres.
Din fericire, cei doi copii n-au reuşit să ajungă prea departe, pentru că au fost văzuţi de un bărbat care se ocupa cu debarasarea pubelelor în curtea imobilului. Acesta a sunat la poliţie, iar părinţii celor doi micuţi temerari au putut să-şi recupereze copiii, de la comisariatul de poliţie, sâmbătă dimineaţă. Este drept că ei fac obiectul unei anchete acum din partea serviciilor sociale, pentru a se vedea de ce au ajuns copiii în situaţia de a umbla nestingheriţi prin cartier. (I.D)