x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Dorel...BOND

Dorel...BOND

de Miruna Mihalcea    |    17 Feb 2006   •   00:00
Dorel...BOND
SPOT LIGHT
Ne miscam si noi mai cu talent?! Imediat, nea Gogule!

Dorel. Si-atat. Desi la faima cu care s-a ales de pe urma aparitei in spoturile tv pentru "Unirea" ar merita un "determinant" de genul Bond. Cum ar suna "Bond. Dorel Bond"?!

Probabil insa ca Bond n-o sa fie niciodata. De fapt, nici n-are nevoie. E suficient sa-si joace bine rolul de biban naiv, dar bine intentionat. Ca uite-asa ajunge omul din instructor de echitatie si cascador - vedeta in toata regula!

A FI SAU A NU FI… DOREL! Pe Dorel il cheama Aurel Boata. Dar publicul il vrea pe post de Dorel, desi Aurel are o profesie si o afacere care n-au nici in clin, nici in maneca cu actoria ori cu advertisingul. Si culmea, nici cu spirtoasele! Pentru ca Dorel declara sus si tare ca, desi a devenit un element distinctiv pentru bautura la care face reclama", n-a pus in gura picatura de alcool in viata lui. "Nu fac din asta un titlu de glorie, dar pur si simplu nu sunt bautor." De altfel, lui Dorel pare sa-i fie totuna daca face reclama la bauturi spirtoase sau la detergent de vase: "Banu"" sa iasa!". Revenim asupra unei idei anterioare si conchidem: nici nu e nevoie ca Dorel sa bea. Dorel trebuie doar "sa fie".

BAUTURA DEVENITA POVESTE. La-nceput a fost NextCap, adica agentia de publicitate. Apoi s-a-ntrezarit si ideea unor spoturi "de pahar" pentru "Unirea", pe placul celor multi din campul "adevarat muncitoresc". Au venit repede "Basculanta 1" si "Basculanta 2", care i-au pregatit terenul lui Dorel. Si in sfarsit… Dorel! Care intra-n spital dupa ce loveste cu tarnacopul un cablu de inalta tensiune. Urmeaza "Trenul", unde Dorel incurca iar itele colegilor de breasla, mari amatori de coniac. Si asa se face ca ramane de izbeliste, pe peron, singur-singurel, in vreme ce amicii trag disperati semnalul de alarma. Inca o mostra de mod de lucru neaos. In fine, ajungem si la capitolul "Baraca", unde aceiasi colegi rasfoiesc cu spor reviste deocheate, in vreme ce Pacala al nostru descarca nisip din basculanta, cu lopata. Finalul il stim cu totii: echipa de creatie NextCap a reusit sa faca din Dorel un personaj, un simbol de imagine, iar din bautura... o poveste.

ECHIPA DE SOC


Pe scurt: Dorel, Gogu, Relu, soferul si Bibanu"".
Pe larg: Aurel Boata - cascador ecvestru si instructor de echitatie. Locuieste in Voluntari, are cinci cai si o firma de echitatie. A facut cascadorie, recent, intr-un film cu Steven Seagal. Nucu Stangaciu - actor, nu e bautor. Cristian Botea, actor si el. Mihai Antoci, jurnalist. Ii place coniacul pentru care "joaca". Relu Sireteanu, actor la Brasov, poreclit "Brasov". Aplauze!

×
Subiecte în articol: dorel