x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Efectele crizei - În premieră, New York Times vinde publicitate pe prima pagină

Efectele crizei - În premieră, New York Times vinde publicitate pe prima pagină

de Ramona Draghici    |    06 Ian 2009   •   00:00

Criza financiară a lovit direct în inima unuia dintre cele mai faimoase cotidiene din intreaga lume, New York Times, care a început să vândă publicitate pe prima pagină, pagină dedicată în exclusivitate, până în prezent, doar informaţiei.



Ediţia de luni, 5 ianuarie, a fost prima în care New York Times a avut publicitate pe prima pagină, mai exact o reclamă la televiziunea CBS, cu titlul "Front Page News” şi sloganul "Cel mai vizionat post”, anunţă

La Repubblica, citat de ziare.com. New York Times va publica un ad de presă în jumătatea de jos a primei pagini, care va ocupa spaţiul a şase coloane. Decizia aduce cotidianul în pas cu celelalte ziare americane care au cedat imperativelor comerciale dictate de criza economică, ajungând să vândă spaţiu publicitar pe prima pagină, acolo unde, de regulă, apar principalele titluri şi ştiri ale zilei. Unul dintre primele cotidiene care a început să publice reclame pe prima pagină este Wall Street Journal, încă din 2006.

×
Subiecte în articol: lumea