Cercetătorii au demonstrat că pachidermele sunt cu adevărat înfricoşate atunci când se află în preajma albinelor, scrie News Ok. În momentul în care percep prezenţa unor albine, elefanţii chiar îşi transmit între ei un anumit sunet de avertizare.
Noua descoperire s-ar putea dovedi utilă pentru salvarea elefanţilor şi a fermelor din Kenya pe care aceştia obişnuiesc să le devasteze, când le e foame. De multe ori, elefanţii sunt prinşi de localnici, în timpul acestor raiduri, şi ucişi. Cercetătorii propun ca fermierii să-şi aşeze stupi la marginea fermelor, astfel încât să formeze un "gard" de albine. În acest fel, recoltele ar fi salvate de elefanţi, iar pachidermele de mânia localnicilor.