x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Embargoul impus de Rusia a plasat România şi Bulgaria ca principali parteneri de afaceri ai Republicii Moldova

Embargoul impus de Rusia a plasat România şi Bulgaria ca principali parteneri de afaceri ai Republicii Moldova

de Corina Andriuta    |    07 Feb 2008   •   00:00
Embargoul impus de Rusia a plasat România şi Bulgaria ca principali parteneri de afaceri ai Republicii Moldova

9:45 • Cifrele publicate de Biroului Naţional de Statistică, în 2007, arată că Moldova a exportat în România producţie în valoare de 211,2 milioane de dolari, cu 35,8% mai mult decât în 2006. Ponderea României în totalul exporturilor în 2007 s-a majorat cu 0,9% - până la 15,7%.

Cifrele publicate de Biroului Naţional de Statistică, în 2007, arată că Moldova a exportat în România producţie în valoare de 211,2 milioane de dolari, cu 35,8% mai mult decât în 2006. Ponderea României în totalul exporturilor în 2007 s-a majorat cu 0,9% - până la 15,7%.

BALANŢĂ. Totodată, în 2007 Moldova a importat din România mărfuri în valoare de 449,1 milioane de dolari, ceea ce constituie cu 19,6% mai mult decât în 2006. Ponderea României în totalul importurilor în Moldova în 2007 a constituit 12,2%- cu 0,6 puncte procentuale în scădere. Deficitul balanţei comerciale cu România s-a majorat cu 25% faţă de 2006 şi a constituit 237,9 milioane de dolari. Astfel, în 2007, România s-a plasat pe locul al doilea printre principalii parteneri ai Republicii Moldova la export şi pe locul al treilea la import. Dacă exporturile destinate României şi Bulgariei ar fi excluse din statistica curentă, exporturile în CSI ar depăşi cele destinate UE cu 20%, susţin analistii centrului analitic Expert-Grup de la Chişinău. Un alt factor care a determinat reorientarea exporturilor a fost instituirea embargoului la livrările de vinuri în Rusia în martie 2006, ceea ce a redus semnificativ ponderea Rusiei şi deci a CSI în totalul exporturilor moldoveneşti. Odată reluat exportul de vinuri în Federaţia Rusă, tendinţa creşterii cotei UE în totalul exporturilor moldoveneşti poate încetini, mai apreciază Expert-Grup.

 

APROAPE DE RUSIA. Autorităţile moldovene îşi propun în 2008 o creştere cu 40% a exporturilor către Uniunea Europeană, în condiţiile în care în 2007 acest segment de piaţă a devansat -pentru prima dată de la proclamarea independenţei - destinatarul-lider al exporturilor moldoveneşti: Rusia şi statele CSI. Vladimir Voronin a declarat marţi că deficitul balanţei comerciale a Republicii Moldova cu ţările UE este de peste un miliard de dolari, motiv pentru care autorităţile moldovene şi-au propus pentru 2008 să crească cu 40% exporturile către Uniunea Europeană, transmite corespondentul NewsIn la Chişinău. Preşedintele a inaugurat marţi expoziţia anuală "Fabricat în Moldova", organizată de Guvernul de la Chişinău în cooperare cu Camera de Comerţ şi Industrie din Republica Moldova şi care reuneşte reprezentanţi a 320 de companii. Ediţia de anul acesta a expoziţiei este organizată la Chişinău sub genericul "Marca moldoveană - calitate europeană", dar în cadrul ei îşi desfăşoară lucrările şi un forum al oamenilor de afaceri "Moldova-Rusia", care a prilejuit semnarea unui acord de cooperare între Camerele de comerţ şi industrie din cele două ţări. La inaugurarea expoziţiei a participat şi o delegaţie a Camerei de Comerţ şi Industrie a Rusiei, din componenţa căreia fac parte 20 de agenţi economici din nouă regiuni ale Rusiei, care, ulterior, au avut o întrevedere şi cu premierul Vasile Tarlev. Vicepreşedintele Camerei de Comerţ din Rusia, Ivan Gorelovski, a subliniat "interesul antreprenorilor ruşi de a-şi spori prezenţa pe piaţa Moldovei", apreciind că au fost create "oportunităţi foarte bune". Oficialul rus a evidenţiat paşii întreprinşi de conducerea Republicii Moldova "în vederea liberalizării economiei şi deschiderea pieţei UE", măsuri ce au contrubuit esenţial la sporirea atractivităţii investiţionale a ţării. La rândul său, premierul Vasile Tarlev a spus că Republica Moldova este interesată de implementarea proiectelor comune în industrie, sectorul agro-alimentar, în domeniul tehnologiilor informaţionale etc.

DEFICIT. Datele statistice indică o creştere importantă a deficitului balanţei comerciale a Republicii Moldova în anul 2007, fenomen ce a alertat guvernanţii, experţii economici şi opinia publică. Biroul Naţional de Statistică a raportat că in ianuarie-noiembrie 2007 deficitul comercial a depăşit "nivelul psihologic" de 2 miliarde dolari. Pe de altă parte, autorităţile raportează o reorientare a exporturilor moldoveneşti spre piaţa Uniunii Europene, cu peste 50% din volumul total, devansând astfel liderul la capitolul exporturi, neschimbat de la proclamarea independenţei – Federaţia Rusă şi ţările Comunităţii Statelor Independente în general. Tendinţa este considerată ca fiind sănătoasă de către experţi, care semnalează totuşi că unul dintre factorii extrem de importanţi care au favorizat creşterea volumului exporturilor moldoveneşti pe piaţa comunitară a fost aderarea României şi Bulgariei la UE la 1 ianuarie 2007.

 

×