x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Eva Green vrea să se dezbrace în filme

Eva Green vrea să se dezbrace în filme

de Raluca Grintescu    |    22 Feb 2008   •   00:00

Actriţa Eva Green, fata Bond din “Casino Royale”, a declarat că ar fi fericită să apară în scene de nuditate, dacă scenariul filmului ar cere acest lucru.

Actriţa Eva Green, fata Bond din “Casino Royale”, a declarat că ar fi fericită să apară în scene de nuditate, dacă scenariul filmului ar cere acest lucru. “În America e foarte important dacă filmezi o scenă de nuditate. «The Drea­mers» a fost primul meu film important şi nu ştiu dacă aş mai putea să-l fac încă o dată, dar îmi place să exprim emoţii şi, dacă asta înseamnă să apar goală într-o scenă care nu e gratuită, aş putea să o fac”, a susţinut Eva. Eva a mai mărturisit că este îngrijorată de faptul că personajul pe care l-a interpretat în filmul “Casino Royale” o va împiedica să mai primească şi alte roluri în viitor.

 

 

 

 

Noua vedetă din “Terminator 4”

După ce Arnold Schwarzenegger a anunţat că nu va mai juca în cel de-al patrulea film al seriei, tânărul actor australian Sam Wor­thington a fost alegerea pentru rolul principal. Filmările la “Terminator Salvation: The Future Begins” vor începe în aprilie, în New Mexico, iar lansarea în cinema­tografe este preconizată pentru 2009. Acţiunea filmului are loc cu 15 ani înainte de scenele din viitor prezentate în primul film, iar producătorii promit că cele de luptă ne vor tăia pur şi simplu răsuflarea.

 

David Hasselhoff, mai tot timpul beat

David Hasselhoff, interpretul celebrului salvamar din serialul de televiziune “Baywatch”, se pare că nu mai poate scăpa de dependenţa de alcool. David şi-a petrecut recent o noapte într-un centru de dezintoxicare din Los Angeles. “Vine beat şi bolnav. Medicii îl îngrijesc, apoi pleacă. Cred că vrea să înregistreze un soi de record în ceea ce priveşte reabilitarea”, a declarat un prieten al actorului. Da­vid a recunoscut în luna mai a anului trecut că este alcoolic, după ce a apărut pe internet o înregistrare vi­deo în care era prezentat într-o sta­re avansată de ebrietate. Se pare că imaginile au fost filmate de fiica actorului, Taylor Ann (16 ani).

 

 

Paris Hilton, anchetată de Poliţia Animalelor

Apariţiile lui Paris Hilton în cadrul talkshow-urilor nu fac decât să îi aducă probleme. Prezentă în emisiunea mo­deratoarei Ellen DeGeneres, Paris a vorbit despre dragostea sa faţă de ani­male – lucru ce a dus în cele din urmă la o vizită din partea Poliţiei Animalelor din Los Angeles la casa ve­de­­­tei. “Am 17 câini” a fost propoziţia ce a atras atenţia acestui departament. “Pentru că se înmulţesc şi mi-a fost milă să îi dau”, a adăugat ve­deta. Conform legilor din Los Angeles, o persoană fizică nu poate de­ţi­ne mai mult de trei câini la o adresă.

×
Subiecte în articol: star news