x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Eveniment rar, trei viței tripleți s-au născut vii într-o fermă din Germania

Eveniment rar, trei viței tripleți s-au născut vii într-o fermă din Germania

16 Apr 2017   •   14:50
Eveniment rar, trei viței tripleți s-au născut vii într-o fermă din Germania

Trei viţei care sunt gemeni tripleţi, născuţi în luna februarie în landul Saxonia Inferioară din Germania, pe nume Flecki, Blacky şi Berta, au reuşit să supravieţuiască acestui eveniment extrem de rar şi sunt sănătoşi, informează sâmbătă DPA. 

"Viţeii au acum şase săptămâni, ceea ce înseamnă că au supravieţuit celei mai grele perioade", a declarat pentru sursa citată fermierul Benjamin Bentz. "Ei s-au născut pe cale naturală, fără tratament hormonal", a adăugat acesta. 

Evenimentele de acest tip sunt extrem de rare, potrivit lui Wolfgang Ehrecke, din cadrul Camerei pentru agricultură a landului Saxonia Inferioară. În această regiune, din circa 700.000 de naşteri pe an, una sau două implică aducerea pe lume a unui set de tripleţi, a spus Ehrecke care a precizat că, în mod obişnuit, nu toţi puii supravieţuiesc. 

Puii, născuţi la 27 februarie, ar trebui să fie separaţi de vacă şi crescuţi separat, însă Flecki, Blacky şi Berta vor rămâne împreună cu mama lor, a precizat Bentz.AGERPRES

×