x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Explozie de Revelion în Columbia: cinci morţi şi peste 65 de răniţi

Explozie de Revelion în Columbia: cinci morţi şi peste 65 de răniţi

02 Ian 2009   •   00:00

Cinci indigeni columbieni şi-au pierdut viaţa şi cel puţin alţi 65 au fost răniţi în urma detonării unei încărcături explozibile în timpul sărbătorii de anul nou, au anunţat joi autorităţile locale, relatează AFP.



Generalul Luis Paredes, comandantul celei de-a doua divizii de infanterie din nord-estul ţării, a declarat presei că victimele au murit în explozia accidentală a unei grenade aflate asupra unuia dintre participanţii la sărbătoare, într-o rezervaţie indigenă a populaţiei Kankuama, din provincia Cesar, nord-estul Columbiei, în apropierea frontierei cu Venezuela.

Un responsabil indigen local, Jaime Arias, a afirmat la rândul său că la mijloc ar 'războiul fratricid' prin care trece poporul său.

Organizaţia naţională a indigenilor din Columbia (ONIC) a denunţat într-un comunicat un 'act criminal' şi a solicitat deschiderea unei anchete.

Indigenii din Columbia, care reprezintă 3% din populaţie, au desfăşurat începând cu luna octombrie o campanie de proteste de mai multe săptămâni pentru a cere să li se respecte neutralitatea în coflictul dintre armată şi gherile. Potrivit ONIC, peste 1.200 de indigeni au fost asasinaţi din 2002 şi până în prezent, iar circa 50.000 au fost strămutaţi. În cursul demonstraţiilor din octombrie-noiembrie, trei indigeni şi-au pierdut viaţa în timpul desfăşurării protestelor, potrivit forţelor de ordine.
AGERPRES

×
Subiecte în articol: lumea