Familia olimpica in vacanta la Poiana Brasov

Lotul Olimpic de Gimnastica Feminina e in vacanta. La Poiana Brasov. Nu-i nici la sala, nici la concurs, nici la scoala. E la munte, pe partie, in asteptarea zapezii. Sase fete si doi antrenori care scriu de mult, impreuna, o poveste frumoasa, care nu e doar a lor, ci e a noastra, a tuturor. Asa ca haideti dupa ei!

Pe 28 decembrie se simtea serios de tot iz de vacanta! Pana si Lotul Olimpic de Gimnastica Feminina daduse Deva pe Poiana Brasov. Cum de Bucurestiul sufocat in perioada asta de petarde si gaze de esapament ne-am saturat, am zis sa dam o raita prin Poiana ca sa surprindem echipa de gimnastica altfel decat in costumele stramte de concurs, inconjurate de fani, in sali unde rasuna doar aplauzele publicului si pasii gimnastelor pe saltele. Nu de alta, dar ne-am saturat de povestile nemuritoare nu de la gura sobei, ci de pe la colturile strazii, unde niste amatori le tot vaita pe fete ca n-au copilarie, ca nu se distreaza, ca nu aia, ca nu ailalta, doar sport si-atat! Ei bine, iata ca Lotul Olimpic are si el parte de sarbatori si de vacanta. Iar noi ne-am dat cuvantul de onoare ca, odata ajunsi in Poiana, nu ne mai dezlipim de fete, asa, ca sa va putem spune dumneavoastra mai departe cum e sa fii campioana nu la Deva, nici in strainatate, nici "in Romania", ci pur si simplu la Poiana Brasov!

Cerere de adoptie

Persoana de contact, Mariana Bitang. Doar nu va-nchipuiati ca fetele au plecat hai-hui la munte. Nicidecum. Plecarea s-a facut en famille. Ma refer la "familia olimpica", Catalina Ponor, Monica Rosu, Daniela Sofronie, Alexandra Eremia, Andreea Munteanu si Florica Leonida in rolul copiilor olimpici si Mariana Bitang si Octavian Belu in rolul tutorilor olimpici. Stabilim de cu seara detaliile de organizare. Respectiv la ce ora putem sa ne prezentam la hotel ca sa-i convingem pe antrenori sa ne "adopte" pentru vreo doua zile. Sa ne plimbe si pe noi cu masina Lotului, sa ne ia la sala, la masa, la piscina, la cumparaturi, la plimbare si pe unde s-or mai duce, ca sa putem fi impreuna, noi, echipa de la Jurnalul, si voi, cititorii nostri, partasi la cateva ore speciale, necenzurate, din viata micutelor olimpice.

Primiti cu ziarul?

Ora 9:15 dimineata. Mai devreme cu un sfert de ora decat ora stabilita. N-am indraznit sa dam buzna, ca doar vorba-i vorba si nu voiam cu nici un chip sa riscam un refuz… Asa ca asteptam. La 9:30 coboram la restaurant. Ia Lotul Olimpic de unde nu-i. Nici o problema, mai dam un telefon si-n doua minute suntem la etajul patru. In hol ne-ntampina firesc, degajat, gazda. Mariana Bitang. Noi, timizi, cu saru’mana, ca doar nu se-ntampla-n fiecare zi sa stai langa "Bitang si Belu". Cand colo, surpriza! Ce aer oficial, ce aer constipat… Da’ de unde! Mariana ne-a poftit repede sa ne-asezam si, la fel de repede, a strigat dupa "Tavi" sa aduca, domnule, cafeaua aia si paharele! Va-ntrebati poate de ce eram noi nitel stresati. Pai tot din cauza povestilor de pe la televizor si de prin ziare. Ca, vezi Doamne, daca au castigat mai tot ce era de castigat, n-ar fi oameni ca noi. N-ar sti sa se distreze, sa fie primitori, sa stea la "un pahar de vorba", sa rada si sa glumeasca. Ei bine, prima prejudecata tocmai se spulberase.

De la sala la piscina si inapoi

"Pacat ca nu-i zapada! Pai da, pacat ca nu e. Cine nu-si doreste fulgi cat casa cand e la munte?! Ca doar si felele, cat or fi ele de olimpice, tot copii sunt si tot asta-si doresc cand pleaca-n vacanta. Asta am aflat de cum am sorbit prima-nghititura de cafea. Dupa care… pe cai! Trecem repede la stabilirea detaliilor organizatorice. Ce facem la ora cutare, ce facem la ora cutare. Ei cu ale lor, noi cu ale noastre. Ba ca la sala, ba ca la alergat, ba ca la piscina. Noi, pe de alta parte, hai la sanie! Fireste ca asemenea propunere nu se putea solda cu un refuz. Asa ca "Ce mai stati?", zice doamna Bitang, "N-ati plecat inca?! Vedeti cand putem sa ne plimbam cu sania aia". Da fuga la Centrul de Echitatie, anunta-i pe oamenii sa scoata caii si vino repede-napoi ca la 10:00 in cap incepe antrenamentul.

Antrenamente si bezele

La sala am plecat cu masina "oficiala". Dac-am promis ca stam cu fetele, pai nici ca ne mai dezlipim de ele. Drumul pana la sala n-avea cum sa fie lung, ca doar eram in Poiana. Iar Poiana nu era nici ea tocmai plina de turisti, ca nu ninsese. Cu toate astea, n-a fost om pe langa care sa trecem si care sa nu se opreasca, sa zambeasca larg si sa le faca fetelor cu mana. Ele, la fel de surazatoare, raspundeau. Coincidenta o data, zicem noi, coincidenta de doua ori, da’ chiar cunosteau pe toata lumea?! Asa ca nu ne-am mai putut abtine si-am intrebat-o pe Rosu (e vorba de Monica Rosu, da’ toata lumea pe-acolo ii zicea Rosu si cum v-am promis ca totul e necenzurat…) daca-i cunoaste. "Nu", mi-a raspuns ea firesc, in timp ce mai trimitea bezele unui trecator. "Dar asa e mereu. Ne recunoaste lumea si se bucura." Acum ati putea fi tentati sa ziceti ca "deh, s-au vazut vedete si le place". Ei bine, nu-i deloc asa. N-am vazut pana acum o atitudine mai relaxata, mai naturala, o placere mai copilaroasa si mai adevarata de a face cu mana unor necunoscuti care le stiu de la televizor. Una nu s-a "impanat", una nu si-a scos pieptu’ la-naintare si una nu si-a trecut mana prin par asa, a trufie, cum se mai obisnuieste pe la noi… Ca doar aveau si spectatori!

"Asa o fi si pe lumea ailalta?"

Nici nu ne-am dat seama cand am ajuns la sala. Fetele erau deja la lucru pe saltele, in vreme ce Bitang si Belu se uitau a necaz pe geam, doar doar o da vreun fulg, "ca tare deprimanta e iarna fara zapada". Nici nu-ncepuse antrenamentul bine, ca Belu se si pregateste de plecare. Mariana ca un’ te duci, Belu cica e mister. Care-a durat numai cateva minute, pana s-a-ntors victorios cu o minge de baschet. Si-a gasit repede un partener de joc, si da-i si-arunca la cos, in timp ce-n partea cealalta a salii se muncea pe rupte: "Dana, intinde palmele!", "Alexandra, trage de spate. Trage, trage!", "Nu te mai asculta picioarele, Dana!", "Ce-i asta fetelor, ce facem aici? Incalzire la limba? Lasati vorba si treceti la treaba. Si tu, Belu, vezi ca te dau afara! Mai usor cu galagia!". Asta pana s-a hotarat sa-i faca o demonstratie de baschet adevarat. Sa-i arate cum se arunca la cos, nu joaca! Si-napoi la antrenament: "1,2,3,4… ridica barbia… 5, 6, 7… ridica, barbia, n-auzi… 8, 9, 10 si sold, 1, 2, 3…". Nu ca noi am fi-nteles indicatiile, dar nu-i de colo sa asisti la antrenamentele Lotului Olimpic. Asa ca notam nevoie mare tot ce misca-n drepta si-n stanga, cand o aud undeva, in spate, pe Mariana, intrebandu-ne foarte serioasa, intr-un acces de nostalgie: "Mai copii, asa o fi si pe lumea ailalta? Noi la sala si voi la Jurnalul National?". Dupa care, brusc, revenim cu picioarele pe pamant, ma rog, pe saltele si "Da drumu’ la balans, Rosu", "Alexandra, esti suie", "Hai, Rosu, intinde-te", iar Belu si partenerul de baschet, gloriosi, primesc in dar un cartonas rosu pentru galagie!

Dup` o lung` a[teptare, n Poian` a nins n sf~r[it [i fetele, cu antrenori cu tot, au ie[it nici una nici dou` la b`taie cu z`pad`

Alini-e-rea!

La 11:15 fix se face schimbul. Bitang pleaca pentru niste targuieli de ultima ora si Belu le preia pe fete. Ei, acu-i acu! De unde credeam ca, deh, barbat fiind (fie vorba-ntre noi, alta prejudecata) are sa le-alerge bine de tot, ne-am trezit in fata unei adevarate demonstratii de voie-buna. Daca n-au facut fetele la alinieri, de-am ametit noi, nu alta. Belu radea, fetele asemenea, noi, nu mai spun si singurele fraze care s-au auzit timp de 10 minute au fost: "Alini-e-rea!" si "Munteanu a gresit, de la capat!". In final, in aceeasi atmosfera relaxata, ca doar era totusi vorba de-o minivacanta, Andreea primeste si ultimele indicatii "de regie": "Sa repeti in camera, Munteanu, ca cine stie cand ai nevoie…!". Cand scriu acum, nu mi-e foarte limpede daca fac sau nu bine ca va povestesc toate amanuntele-astea. Dar stiu asa: c-am avut norocul sa stam vreo doua zile cu lotul olimpic si ca ar fi o risipa sa nu va-mpartasim si voua, de-a-fir-a-par, ce si cum. Sa traiti si voi, cum am trait noi, pentru putina vreme, o viata "olimpica". Care, zau asa, nu doar ca nu-i de cosmar, cum zic gurile rele, ba-i chiar de poveste!

La magazin, surpriza!

Vanzatoarele erau familiare cu clientii, semn ca fetele nu vizitau prima data imprejurimile… Ce sa mai stai dupa ele sa vezi ce fac? Erau care mai de care pitite prin teancurile de-mbracaminte, probau, intrebau, radeau, cumparau, schimbau, da’ ce nu faceau! Bitang si Belu, pe de alta parte, rascoleau si ei rafturile, in timp ce mai aruncau cate-o indicatie in stanga si-n drepata. Indicatii de culoare si model, adica. Doar isi cunosc bine "marfa"! Monica e prima care da tonul. Dupa vreo ora de cautari, vine victorioasa cu un maieut. Atat le-a trebuit fetelor, ca voiau toate maieu. Ca-n tabara. Ce face unul, fac toti. Bitang si cu Belu, pe de alta parte, probau de zor diverse. "Masura mai mare aveti? Dar camasa cu gulerul inalt, din aia, de se poarta fara cravata?"… si tot asa.

Sesiune de autografe

Dupa ce si-au facut "plinul", fetele au iesit afara. Noi, dupa ele. Aici, alte schimburi. Si-au dat seama ca domnisoara de la ziar are si ea inele si-ar fi pacat sa nu se probeze si cu modelele alea! Fotograful, si el, la lucru. Pentru ca acum aveau timp, fetele au cerut sa le-arate pozele. Apoi… distractie! Sedinta foto in toata regula. Unde mai pui ca tot turistu’ care era-n trecere cerea autografe, se poza cu fetele si pleca apoi cu capul sucit dupa grup pana departe, de nici nu cred sa se mai fi zarit ceva! Si toti, vazandu-ne in compania lor, se simteau datori sa ne explice: "Ce sa faci, nu te-ntalnesti in fiecare zi cu Lotul Olimpic!"… Iar la intrarea-n magazin, cativa americani ceva mai timizi discutau intre ei, fara sa se-aproprie prea tare: "Sunt gimnastele romance. Au castigat o groaza de premii! Sunt foarte muncitoare!". Si-i uitase Dumnezeu acolo, in usa, privindu-le pe fete plini de admiratie.

Masa , piscina si treburi casnice

Din una-n alta, se facu si ora mesei. Inapoi la hotel, fetele au pranzit repede, repede ceva peste slab si-o portocala doua, asa, mai de regim, si fuga la odihna. Antrenorii, pe de alta parte, dadeau telefoane-n stanga si-n dreapta sa vada unde-a ajuns Catalina Ponor. Drumul spre Poiana se cam aglomerase si trebuia sa plece soferul s-o preia de pe undeva, ca doar la ora 17:00 aveau program de piscina. Fetele, ca cei mari au ramas "acasa". "Cineva mai trebuie sa faca si curatenie, nu?! Asa ca eu deretic un pic si dau cu aspiratorul, sa fie curat cand va-ntoarceti diseara!", ne spune Mariana in timp ce mai ia cate-o gura din mamaliguta cu branza si smantana, asa, ca o gospodina-n toata regula.

Nici o zi de vacan]` f`r` antrenament. A[a c` echipa de gimnastic` merge la sal` dis-de-diminea]`, s` se refac` dup` sarmalele [i c~rna]ii de acas`

Balaceala

Programul de inot s-a transformat, asa cum era de asteptat, in program de "inecat colega", de "aruncat colega in apa pe nepusa masa", de imbranceli si stropeli si tot tacamu’! Mai scoate-le din apa daca puteai. Dintr-o ora de bazin s-au facut doua, doua si jumatate si… gata cu gluma, ca vine masa de seara. Dar sa nu credeti ca s-au dat duse cu usurelu’ de la piscina. Iesea una, sarea alta. Iesea si ea, se mai trezea careva ca n-a facut nu stiu cate bazine-si propusese. "Inca un pic, inca un pic", pana s-au facut trei ore din doua si jumatate, "cu indulgenta"!

Intersectia cu doi politisti

Atentie, trece lotul olimpic! Asa cum ati putut constata si singuri, fetele se fataiau toata ziulica de colo colo. Si cum drumurile sunt relativ putine in Poiana, e practic imposibil sa nu treci de-o suta de ori prin acelasi loc. Cum ar fi intersectia cu doi politisti. Nici nu conteaza cine erau si ce faceau acolo, cert e ca bietii oameni se zapacisera complet. Am trecut o data pe langa ei, au facut cu mana. Am trecut a doua oara, iar au facut cu mana. Da’ cand deja treceam la intervale constante, saracii de ei se uitau intrebatori, curiosi, inchipuindu-si ca probabil fetele s-au ratacit! Doar ca nu ne-au oprit sa ne-ntrebe de ce ne tot invartim prin Poiana… Dar am si-un motiv pentru care va spun toate astea. Pentru ca de fiecare data cand ne nimeream prin zona, figurile pierdute ale politistilor aveau darul sa starneasca numai zambete si rasete printre micutele pasagere! Ce mai, politistii devenisera deja un simbol al strazilor din Poiana Brasov!

Mos Craciun la Lotul Olimpic

Chiar daca fetele si-au petrecut noua zile acasa, in sanul familiei, si chiar daca Mos Craciun a venit in seara de Ajun incarcat de daruri, era firesc ca "parintii olimpici" sa vrea si ei sa le faca fetelor o surpriza. Asa ca au gasit un brad plin de cadouri si la Poiana Brasov. Sa fie vacanta vacanta si bucuria bucurie! Au primit toate geci albe, pantaloni de fas negri si bentite. Toate la fel, sa nu se supere careva. Si-au mai primit si o petrecere de Revelion, tot in Poiana. Nu cu mult fast, nu cu bautura si mult fum de tigara, asa cum se obisnuieste mai nou prin randurile tinerilor petrecareti, dar cu multa multa veselie si organizata in cel mai mic amanunt de Bitang si Belu, asa, pe furis, cand nu erau fetele atente, sa nu le strice surpriza!

Altfel de epilog

Ne-ntorsesem sa mai profitam putin de fete. Acum, ca programul se terminase, ne propusesem sa le luam la-ntrebari. Ti-ai gasit. Cand s-au vazut toate relaxate, dupa apa calda din piscina… nici naiba nu le mai putea opri din sporovait! Noi, ca ziaristii, ne-am zis sa insistam. Numai ca, intr-un final, ne-am adus aminte de ce eram acolo. Sa traim un pic cu ele, ca ele, cum vor ele. Asa ca era pacat sa le-ntrerupem bucuria, sa stricam distractia si sa le luam la-ntrebari, ca la scoala. Noi n-o sa fim niciodata olimpici, si-atunci probabil ca e foarte greu sa pricepem, oricat ne-am stradui, cat de importante sunt momentele de relas, momentele de vacanta, departe de sala, de note, de juriu si asa mai departe. Am preferat asadar sa ne bucuram de compania lor si sa ne respectam promisiunea fata de dumeavoastra pana la capat. Adica sa va spunem exact ce-am vazut, necenzurat, fara sa fortam cursul evenimentelor in vreun fel. Am ales sa nu va povestim ce credem noi c-ar fi important, ce credem noi c-ati fi vrut sa stiti, ci sa-i lasam pe ei, marea familie olimpica, sa-si depene singuri povestea!

Shopping cu Lotul Olimpic in Poiana Brasov

Vreme e de antrenamente, da’ vine vremea si de shopping! Dupa doua ore de sala, hai la magazin. Acusi-acusi vine Revelionul si fetele, ca fetele, considera ca oferta de haine din cele trei valize ale fiecareia in parte e complet insuficienta pentru asa o noapte! Ba ca n-au bluze decoltate, ba ca n-au rochii, ba ca au fuste si n-au pantofi sa se potriveasca, cert e ca ne-am suit in masina si-am plecat sa colindam putinele magazine de prin Poiana! Din olimpicele cu care fusesem la sala, pe drumul spre magazin nu mai ramasesera decat cinci fete absolut normale, cu preocupari specifice varstei, care-si schimbau intrele ele inelele si cerceii, care se sfatuiau una pe alta ce culoare sa-si cumpere nu stiu ce fular si ce bluza s-ar potrivi mai bine la fusta pentru petrecere. Asta-n timp ce masinile claxonau si turistii faceau cu mana. Atat ca acum nu le mai scoteai pe fete din ale lor. Magazinu’ magazin, cumparaturile cumparaturi, petrecerea petrecere! . .

La zapada, inainte!

Mare bucurie mare pe 30 dimineata. Unde te-ntorceai, tot o zapada. Afanata, alba, moale, catifelata si fulgi imensi. Ce si-au dorit, au avut. Noi, care ne pregateam sa plecam pe la casele noastre si sa lasam Lotul Olimpic cu ale lui, eram poate mai bucurosi ca ei. Ne daduse cerul un cadru excelent pentru poza de coperta. Asa c-am plecat, din nou, cu fetele, la zapada! Sala de antrenamente a ramas undeva in urma, pustie, iar aparatul fotografului n-a stat o clipa, timp de o ora-ntreaga, in timp ce fetele si antrenorii se bateau cu bulgari, se tavaleau, se-mpiedicau, se vaitau ca le-a ajuns zapada pan’ la piele, iar restul cred ca-l banuiti. Si-afara continua sa ninga ca-n povesti… .