x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Filarmonica din New York, aclamată de presa nord-coreeană, după concertul istoric de la Phenian

Filarmonica din New York, aclamată de presa nord-coreeană, după concertul istoric de la Phenian

de Jurnalul National    |    27 Feb 2008   •   00:00

Presa oficială nord-coreeană a salutat concertul istoric susţinut la Phenian de Orchestra filarmonică din New York, care a vizat îmbunătăţirea relaţiilor dintre SUA şi regimul comunist din Coreea de Nord

Presa oficială nord-coreeană a salutat concertul istoric susţinut la Phenian de Orchestra filarmonică din New York, care a vizat îmbunătăţirea relaţiilor dintre SUA şi regimul comunist din Coreea de Nord, informează AFP. "Orchestra filarmonică, celebră în lumea întreagă, a susţinut, sub bagheta lui Lorin Maazel, un mare spectacol, o interpretare excelentă şi rafinată", a scris agenţia centrală nord-coreeană, marţi seara, după concert - un compliment rar la adresa reprezentanţilor americani. Sosiţi, luni, în Coreea de Nord, cei 106 membri ai orchestrei, dirijată de Lorin Maazel, au avut în program imnurile naţionale ale SUA şi Coreei de Nord şi muzică de Anton Dvorak, Richard Wagner şi George Gershwin. Concertul, care a durat o oră şi jumătate şi a fost retransmis în Coreea de Nord şi în lume, a fost susţinut în faţa a 1.500 de invitaţi, la Marele Teatru din Phenian. Spectacolul s-a încheiat cu un aranjament din "Arirang", cântec coreean foarte popular în ambele părţi ale peninsulei. Au urmat apoi ovaţiile îndelungi ale publicului.

 

După concert, Lorin Maazel a salutat entuziasmul publicului. "După ce am văzut că am fost primiţi atât de călduros şi entuziast, am simţit că, poate, am îndeplinit o misiune, că poate am fost utili, deschizând o mică uşă", a declarat acesta. "şi sperăm, pur şi simplu, că, dacă acest lucru a fost adevărat, pe termen lung (evenimentul, n.r.) va fi perceput ca un punct de răscruce, ca un moment al Istoriei", a adăugat dirijorul. Orchestra părăseşte miercuri oraşul Phenian pentru a susţine, joi, un concert la Seul, în Coreea de Sud. Reprezentanţia a constituit o premieră, de vreme ce Statele Unite şi Coreea de Nord sunt, virtual, încă în război, deoarece între cele două ţări nu s-a încheiat un tratat de pace după războiul din Coreea (1950 - 1953). În plus, cele două state sunt încă în negocieri pentru închiderea programului nuclear nord-coreean. Concertul reprezintă un schimb cultural fără precedent între SUA şi Coreea de Nord, care a plasat regimul comunist pe "axa răului", şi are loc la un an de la încheierea unui "acord al celor şase" (Coreea de Nord, Coreea de Sud, SUA, China, Rusia şi Japonia), care prevede închiderea programului nuclear nord-coreean în schimbul unui ajutor energetic de un milion de tone de petrol.

Însă aplicarea termenilor acordului a cunoscut câteva eşecuri în ultimele săptămâni, SUA acuzând regimul comunist de menţinerea unui program secret de îmbogăţire a uraniului, iar Coreea de Nord plângându-se că nu a primit ajutorul promis.

×
Subiecte în articol: magazin nord coreea coreea nord