Fine Arts

M-am cam plictisit de superioritatea voit neacademica a oamenilor din agentii, care clameaza foarte doct ca arta n-are ce cauta in publicitate, ca dumneaei vinde si acesta este scopul prim si scopul ultim pentru care a fost inventata.

M-am cam plictisit de superioritatea voit neacademica a oamenilor din agentii, care clameaza foarte doct ca arta n-are ce cauta in publicitate, ca dumneaei vinde si acesta este scopul prim si scopul ultim pentru care a fost inventata. Probabil tot aceeasi grandioasa mentalitate ne exclude pe noi, romanii, din Art Directors Club of Europe, o aleasa adunare cu reflectorul pe eleganta si rafinamentul executiei, pe impact vizual si pe consecintele lui in termeni de memorie a privitorului. Printurile expuse (la Golden Drum) sub imperativul lui ADC*E au provocat d...jà -vu-uri: parte insemnata dintre lucrarile asociate cu ideea de art impecabil, fusesera deja premiate pe la alte festivaluri de anvergu-ra. Si ca afuriseania sa fie totala, imaginile sustineau intr-o proportie covarsitoare marci de notorietate globala, cu pozitionari pe care rutina expunerii le transforma in piese clasice. Va sa zica, publicitatea facuta din varful degetelor mai mult decat din topor, poate si ea mimioza, sa vanda, sa ia premii, sa nu fie de nisa, ci de-a dreptul globala.

Ajung firesc la concluzia ca artii nostri lucreaza si pledeaza impotriva propriului statut, a propriei naturi. Pozitia pe care o ocupa intr-o agentie, pana or ajunge sa lucreze la Marcel si sa dobandeasca statutul de povestitor (story teller), este aceea de art director. Om care aprioric stie cum sta treaba cu arta, sub toate aspectele ei, de la bucolica si quatrocentista la contemporana, postmoderna sau consumerista. Scarba suverana a artilor pentru arta in advertising (sau pentru arta de a face advertising cu bun-gust) ascunde de fapt neputinta de a lucra intr-o anumita grila a calitatii vizuale, care nu exclude deloc ideea. Dimpotriva. La noi, pentru ca "Ideea" a sunat multa vreme a la "Misiune Imposibila 2", sa mai pui si problema unui vizual impecabil insemna probabil prea mult, cand simultan clientul statea cu bocancul pe grumazul tau de publicitar necajit, asteptand vanzari faraonice. Totusi lumea s-a schimbat, marii clienti s-au destupat la minte si s-au scolit, acceptand exigentele comunicarii de secol XXI. Doar artul roman a ramas la ideea lui, care-l scuteste de un efort suplimentar: publicitatea nu e arta, ea trebuie sa vanda. Mhm. Perfect adevarat. Dar de cand arta nu e in stare sa faca bani?

Nu vreau sa ma gandesc la extreme, adica la sumele astronomice pe care mogulii dornici sa fenteze impozitele pe profit le investesc in comertul cu arta. Piata acestui domeniu e extrem de generoasa, iar banii si arta sunt in secolul XXI ca mama si copilul. Fara un agent care sa construiasca gustul public si care sa te marketizeze corect, esti pierdut, fie si genial. Dragi duri ai heavy metalului publicitar, functionand sub numele de cod "art directori", poate va mai ganditi (in timpul liber) la ecuatia cu o necunoscuta in care arta=bani.