x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Fotbaliştii Denis Şerban şi Cătălin Munteanu au fost chemaţi la DNA

Fotbaliştii Denis Şerban şi Cătălin Munteanu au fost chemaţi la DNA

de Ovidiu Ciutescu    |    26 Mar 2008   •   00:00
Fotbaliştii Denis Şerban şi Cătălin Munteanu au fost chemaţi la DNA

Fostul fotbalist Denis Şerban şi jucătorul echipei Dinamo Cătălin Munteanu au ieşit din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) după aproximativ o oră, aceştia refuzând să facă vreo declaraţie privind motivul prezenţei lor la DNA. La intrarea în sediul DNA, unde au ajuns miercuri dimineaţă, în jurul orei 10.00, cei doi declarau că au venit în vizită.

Fostul fotbalist Denis Şerban şi jucătorul echipei Dinamo Cătălin Munteanu au ieşit din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) după aproximativ o oră, aceştia refuzând să facă vreo declaraţie privind motivul prezenţei lor la DNA. La intrarea în sediul DNA, unde au ajuns miercuri dimineaţă, în jurul orei 10.00, cei doi declarau că au venit în vizită.

MARTORI. În urmă cu o zi, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, a venit la DNA, unde a dat o declaraţie de martor în dosarul privind transferurile de fotbalişti. Sandu a adăugat că nu a mai fost citat pentru un termen viitor, dar că ancheta continuă pentru a "scoate adevărul la iveală". Şi Gheorghe Dinu, fost preşedinte al FC Rapid, în prezent preşedinte al FC Braşov, a fost audiat, luni, de procurorii anticorupţie în calitate de martor în dosarul privind transferurile în străinătate ale unor jucători. Dinu Gheorghe a declarat că a fost audiat ca martor în cazul transferurilor jucătorilor Cristian Dulca şi Florin Bratu. Potrivit probelor administrate de procurori, respectiv răspunsurile primite în cadrul a 17 comisii rogatorii efectuate în mai multe state din Europa şi Asia (între care China, Coreea de Sud, Olanda, Spania, Italia), precum şi din analizele efectuate de Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB) şi Garda Financiară a rezultat că persoanele respective, împreună sau în parte, prin tranzacţii ilegale şi folosire de interpuşi, au externalizat sume de peste zece milioane de euro cuvenite cluburilor de fotbal pe care le reprezentau sau pentru care au efectuat activităţi de impresariat.

FRAUDE. În perioada 1999 - 2005, cea mai mare parte a sumelor cuvenite cluburilor au fost transferate în conturile firmelor off-shore din Insulele Virgine şi Olanda, iar ulterior, unii dintre învinuiţi şi-au însuşit în interes personal sumele externalizate. Banii au reprezentat drepturi ale cluburilor de fotbal Dinamo Bucureşti, Rapid Bucureşti, Gloria Bistriţa şi Oţelul Galaţi rezultate din transferul în străinătate a unui număr de 12 fotbalişti: Cosmin Contra, Paul Codrea, Florin Cernat, Bogdan Mara, Lucian Sânmărtean, Florin Bratu, Dan Alexa, Adrian Mihalcea, Nicolae Mitea, Cristian Dulca, Ionel Ganea şi Iulian Arhire. Prin faptele respective, cele patru cluburi au fost prejudiciate cu peste zece milioane de euro, reprezentând diferenţa dintre sumele real încasate prin transferurile de fotbalişti şi sumele efectiv înregistrate în contabilitatea cluburilor, potrivit procurorilor anticorupţie. De asemenea, prin neînregistrarea în contabilitatea celor patru cluburi a veniturilor rezultate din transferuri şi implicit prin diminuarea veniturilor impozabile, bugetul de stat a fost prejudiciat cu o sumă de peste 1,7 milioane de euro, a adăugat sursa citată. Totodată, raportat la valorile reale ale sumelor de transfer, nu s-a perceput de către Federaţia Română de Fotbal procentajul aferent fiecărui transfer, în conformitate cu reglementările interne, prejudiciul în dauna federaţiei totalizând aproximativ 600.000 de euro. În perioada 14-17 ianuarie, toţi învinuiţii din acest dosar au luat la cunoştinţă infracţiunile pentru care sunt cercetaţi, potrivit art.6 alin3 din Codul de procedură penală, a spus sursa citată.

×
Subiecte în articol: magazin