x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Fraudă de 450 de milioane de euro la Bursa din Londra

Fraudă de 450 de milioane de euro la Bursa din Londra

de Ovidiu Ciutescu    |    28 Ian 2009   •   00:00

Poliţia spaniolă a reţinut şase persoane acuzate că au determinat, prin falsuri, creşterea artificială a valorii acţiunilor unei companii fictive cotată la Bursa de la Londra, pe care le-au vândut ulterior, producând o fraudă de 450 de milioane de euro, transmite AFP.



Acţiunile frauduloase au fost iniţiate în 2003, iar justiţia britanică a demarat ancheta în 2005. Ulterior, au fost anchetate mai multe persoane şi companii din Spania. "Prin operaţiuni comerciale şi bursiere complexe, dar şi prin falsuri, persoanele reţinute au determinat creşterea valorii acţiunilor unei companii fictive, cotate la Bursa de la Londra, pe care apoi le-au vândut, îmbogăţindu-se fraudulos", potrivit poliţiei spaniole, citată de Agerpres.

Anchetatorii nu a indicat identitatea persoanelor şi nici numele sau obiectul de activitate al companiei vizate, însă au precizat că a fost reţinut autorul principal al fraudei. Actele companiei, în momentul înscrierii la bursă, indicau active de 219 milioane de euro. Ulterior, firma a anunţat mai multe operaţiuni financiare, printre care obţinerea de garanţii sub forma certificatelor de credit internaţionale din partea unei bănci braziliene, pentru a majora artificial valoarea acţiunilor. Totodată, acceptarea pe bursă şi oferta publică de vânzare de acţiuni s-au făcut fraudulos.

×
Subiecte în articol: lumea