x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun George Vintilă şi-a donat cozile rasta

George Vintilă şi-a donat cozile rasta

de Adriana Paduraru Vaduva    |    28 Mai 2010   •   00:00
George Vintilă şi-a donat cozile rasta

George Vintilă, DJ-ul care dă "Alarma" în fiecare dimineaţă la ProFM, a hotărât să o ia de la "zero". George a renunţat la cozile rasta pe care le avea de mai bine de patru ani şi a decis să le doneze unei asociaţii din SUA, care încearcă să stopeze efectele dezastrului ecologic din Golful Mexic.

"Am găsit toate informaţiile pe site-ul matteroftrust.org, o organizaţie caritabilă din San Francisco care se ocupă de colectarea părului de la peste 300.000 de frizerii din SUA şi distribuirea lui sub diverse forme în zonele afectate. Ei m-au direcţionat şi mi-au oferit o adresă la care îmi pot trimite cozile rasta. Ştiu că 500 de grame de păr pot absorbi până la patru litri de petrol. În fiecare zi, în Golful Mexic se scurg 800.000 de litri de petrol. Este o soluţie rudimentară, dar până acum e cam singura eficientă", a declarat DJ-ul ProFM.

×
Subiecte în articol: magazin