x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Germania / Programul "Rabla" creşte incredibil vânzările Dacia

Germania / Programul "Rabla" creşte incredibil vânzările Dacia

de Ovidiu Ciutescu    |    13 Feb 2009   •   00:00
Germania / Programul "Rabla" creşte incredibil vânzările Dacia

Conform Financial Times Deutschland, vânzările Dacia în Germania au explodat pur şi simplu. Dragostea germanului faţa de marca românească auto s-a produs din momentul în care guvernul a introdus prima de casare de 2500 de euro, ofertă similară programului "Rabla" din România.



În timp ce cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy denunţă reciproc protecţionismul pachetului în valoare de miliarde de euro de ajutorare a industriei auto franceze, respectiv prima de casare acordată cetăţenilor germani care achiziţionează o maşină nouă, şefii concernului Renault se amuză probabil de ironia situaţiei actuale, pentru că ei sunt principalii profitori ai banilor daţi şi de Sarkozy, şi de Merkel. Şi aceasta pentru că marca românească Dacia, deţinută de grupul francez Renault, cunoaşte, de la introducerea primei de casare, o explozie cu totul neaşteptată a vânzărilor în Germania, adică tocmai în acea ţară europeană în care înainte de criză era cel mai greu să vinzi maşini ieftine ale unor producători puţin renumiţi. Renault are însă acum şi explicaţia: în cazul unei maşini care costă doar 7.500 euro, prima de 2.500 este mult mai atractivă decât în cazul unui Mercedes. "Prima de casare a dus la o evoluţie neaşteptată în Germania. Comenzile au crescut de şase ori", a declarat vicepreşedintele Renaul, Patrick Pelata - citat de Agerpres.

La unele modele, creşterea este şi mai spectaculoasă. Din modelul compact Sandero se vând în prezent în Germania circa 1.000 de maşini pe săptămână. Înainte de introducerea primei, abia se vindeau 80 de bucăţi pe săptămână. În total, mulţumită primei de casare, au fost vândute încă 220.000 de maşini. Acum Renault se străduieşte să facă faţă cererii. Din cauza scăderii cererii pe pieţele din Europa de Est, uzina de la Piteşti şi-a întrerupt temporar producţia. "Când am decis acest lucru, nu cunoşteam efectul din Germania, altfel, nu am fi recurs la aşa ceva", a mai spus Pelata.

Importatorii germani preferă acele modele care, din cauza crizei, nu-şi mai găsesc cumpărători în România şi Rusia. Renault nu are decât de câştigat: chiar şi în aceste vremuri de criză, obţine o marjă a profitului de şase procente, adică mult mai mult decât de obicei în cazul autoturismelor din clasa mică. Şi nici măcar nu face reduceri. Dealerii Renault din Germania relatează secvenţe incredibile din saloanele auto. Un dealer din apropiere de centrala de import de la Brühl a angajat de curând o studentă care să-i servească cu cafea pe clienţii care stau la coadă. Asta ca să nu mai spună cineva că prima de casare din Germania crează locuri de muncă doar în România, conchide Financial Times Deutschland.

×
Subiecte în articol: lumea germania