Gestul disperat al deţinutului politic Viorel Chirilă

Un fost deţinut politic in Romănia care a reuşit in 1980 să intre in sediul Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti pentru a obţine emigrarea cere acum statului romăn despăgubiri materiale şi scuze publice faţă de suferinţele şi umilinţele indurate in perioada 1973-1981.

Secretele epocii de aur: Povestea romănului care a luat cu asalt Ambasada SUA din Bucureşti in 1980Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â

Un fost deţinut politic in Romănia care a reuşit in 1980 să intre in sediul Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti pentru a obţine emigrarea cere acum statului romăn despăgubiri materiale şi scuze publice faţă de suferinţele şi umilinţele indurate in perioada 1973-1981.

Â
Arestat in 1974 şi inchis in celebra Zarca de la Aiud, Viorel Chirilă este una dintre personalităţile cunoscute ale emigraţiei anticomuniste de pe continentul nord-american. Membru al Ordinului Inginerilor americani, el a fost cel care a "nfiinţat in 1982 Centrul Cultural Romănesc de la New York. Romănia nu ii returnează insă cetăţenia romănă pe care i-a retras-o abuziv, iar procesul se tărăgănează.

Â

ARESTAREA ŞI CONDAMNAREA. In vara lui 1973, Chirilă a decis să protesteze public faţă de regimul comunist. Ca atare a realizat şi răspăndit manifeste anticomuniste, anti-peceriste şi anticeauşiste. A realizat şi manifeste pe care le-a lipit pe sediile principalelor instituţii din oraşul Arad. Viorel Chirilă dorea să emigreze, iar autorităţile comuniste ii refuzaseră in repetate rănduri dreptul la un paşaport pentru libertate. In 6 noiembrie 1974 a fost arestat de organele Securităţii Statului. La 26 februarie 1975 a fost condamnat de Tribunalul Militar Timişoara la cinci ani de inchisoare şi interzicerea drepturilor pe o perioadă de trei ani pentru comiterea infracţiunii de propagandă impotriva orăndurii socialiste. La aceea i s-a confiscat şi suma de 150 de mărci vest-germane pe care acesta le avea. Pănă la proces a fost incarcerat, iniţial, la subsolul clădirii Securităţii din Arad, iar pe perioada procesului la Penitenciarul Aiud şi la Rahova. După condamnare a fost inchis la celebra Zarca de la Aiud. A reuşit să scape din inchisoare in vara lui 1976 datorită unui decret prezidenţial de graţiere.

Â

IZOLARE TOTALĂ. La Zarca, Viorel Chirilă a stat in izolare totală şi a supus unui regim de strictă supraveghere. Nu i s-a permis să intre in contact cu ceilalţi detinuţi sau să primească vizitele familiei. Spune că a supus la abuzuri fizice şi psihice peste tot unde a fost inchis: in beciurile Securităţii din Arad, la Rahova, dar mai ales la temuta Zarca de la inchisoarea Aiud.

Â

DIVORŢ DICTAT DE SECURITATE. Imediat după ce a fost incarcerat, Securitatea a făcut presiuni asupra soţiei lui Chirilă. „ Datorită presiunilor pshice zilnice exercitate asupra sa, prima mea soţie, Doina Chirilă, a fost obligată să introducă acţiune de divorţ. Nu numai că pierdusem locul de muncă şi posibilitatea de realizare profesională, dar iată mi se distrugea familia pe care tocmai o intemeiasem".

Â

COŞMARUL DE DUPĂ ELIBERARE. După eliberarea din 1976 viaţa lui Chirilă nu s-a schimbat in bine. Apartamentul pe care il deţinea din 1966 i-a fost luat şi repartizat unei alte persoane. A reuşit să işi găsească un loc de muncă şi un alt loc unde să stea. Era săptămănal vizitat de securişti atăt acasă căt şi la serviciu. Era forţat să dea informaţii despre tot ceea ce făcea. Prietenii l-au părăsit deoarece le era frică să se mai intălnească cu el fiindcă erau imediaţi convocaţi la Securitate. A continuat să ceară autorităţilor plecarea din ţară, dar era refuzat de fiecare dată.

Â

FUGA DIN RAIUL COMUNIST TRECE PE LA INTER.Viorel Chirilă şi-a făcut tot felul de planuri cum să scape de iadul comunist. A continuat să accepte şicanele permanente ale Securităţii, dar a pus la cale un plan pe atăt de indrăzneţ, pe tot atăt de periculos: forţarea intrării in sediul Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti. „Arădean fiind a trebuit să mă deplasez de căteva ori la Bucureşti pentru a observa traficul şi topografia zonei de pe strada Arghezi unde işi avea sediul ambasada. Nu te puteai apropia prea mult, pentru a nu fi suspect ofiţerilor inarmaţi de la poartă. Mă postam de fiecare dată la capătul străzii dinspre hotelul Intercontinental.Aşa am putut observa că in general dacă circulau pietoni, aceştia se deplasau pe trotuarul din dreapta in direcţia opusă traficului de maşini. Acestea circulau "n regim de sens unic, adică inspre hotelul Intercontinental", işi aminteşte acum Chirilă. Pe trotuarul opus şi in faţa ambasadei accesul persoanelor era interzis, cu excepţia persoanelor care aveau treabă cu ambasada şi care erau controlaţi la sănge de gărzile de pe trotuar. Persoanele care circulau in zona observată de Chirilă erau in general persoane străine şi foarte bine imbrăcate in comparaţie cu modul vestimentar al romănilor.

Â

Â

UN PLAN MINUŢIOS. „Intrarea in ambasadă era controlată printr-o poartă masivă din fier forjat. Această poartă glisantă era controlată electric din interiorul unei cabine. Această cabină servea, de asemenea, ca adăpost pentru cei ce stăteau de gardă la poartă. După multe observaţii făcute intotdeauna intre orele 6 şi 9 dimineaţa am remarcat că schimbarea gărzii avea loc in jur de ora 7, cu care ocazie la poart` erau pănă la 3 persoane din gard`. După efectuarea schimbului, rămănea doar o persoană de gardă in cabina de pe trotuar, bineinţeles inarmată. Maşina oficială a ambasadorului sosea intotdeauna fix la ora 9 dimineaţă. Era un Ford Lincoln negru", mai povesteşte Chirilă. El spune că după multe observaţii consecutive, „din capul străzii sau circulănd pe trotuarul opus, aparent intămplător, am ajuns la concluzia că orarul rămăne fix, atăt cel al gardienilor, căt şi al ambasadorului". Chirilă a făcut observaţii la o lună, dar şi la trei luni, pentru a fi sigur că are informaţiile corecte care să il ajute să işi ducă planul la indeplinire. Dar mai ales credea că va reuşi: „Ceea ce m-a făcut să cred că voi reuşi in incercarea mea de a intra in ambasadă era faptul că strada Arghezi era perpendiculară pe hotelul Intercontinental. Din capul străzii puteam vedea momentul cănd maşina ambasadorului apărea in capătul opus. Măsurăndu-mi paşii cu grijă reuşeam să ajung in faţa porţii cam in acelaşi timp cu maşina. Garda, in schimb, cum observa că maşina e la un minut depărtare de poartă, intra in cabină şi apăsa butonul ce activa deschiderea porţii. Imediat ce maşina intra, garda trebuia să stea in cabină să apese pe celălalt buton de dezactivare, moment in care poarta işi schimba cursul şi revenea in poziţia iniţială. Niciodată nu am văzut aceea poartă deschisă complet! Deci cheia succesului de a intra in curtea ambasadei era acel moment, poate 20 de secunde, cănd garda era ocupată şi nu putea părăsi cabina pănă cănd poarta nu era, din nou, ermetic inchisă"!

Â

EXECUTAREA. Viorel Chirilă spune că bazăndu-se pe informaţiile culese la Bucuresti şi-a făcut un plan: „In primul rănd mi-am cumpărat la comand` un costum croit dupa ultima modă vestică la acea vreme, coloare bordeaux! Mi-am cumpărat, de asemenea, o geantă diplomat in care am pus toate actele relevante in ceea ce privea persoana mea şi un memoriu redactat in limba englez` in care explicam motivele ac]iunii mele. Am explicat soţiei că dac` nu aude nimic de mine in 48 de ore să contacteze Consulatul american şi bineinţeles pe prietenii noştri din New York. Să incerce să mă caute pe la beciurile Securităţii din Bucureşti!".

       „Pe data de 13 noiembrie 1980, am pornit cu acceleratul de sear`, imbrăcat frumos in costumul bordeuax, cămaşa albastră deschis, cravată albastru inchis cu carouri bordeax. La buzunarul de la piept purtam o batist` asemănătoare cămăşii, cu triunghiul ascuţit indreptat spre ceruri şi către Dumnezeu. Pantofi noi, bordeaux, lustruiţi oglindă şi geantă diplomat in măna stăng`", povesteşte Viorel Chirilă. Dimineaţă, la 6, a ajuns in Bucureşti. A luat un taxi pănă la Hotelul Intercontinental, unde şi-a comandat o cafea dublă expresso fără zahăr. La 9 fără un sfert eram in colţul străzii Arghezi. „Eram cu inima-n pantofi şi curajul tremurănd de "ndoieli. N-a durat mult...maşina apare după orar, indreptăndu-se incet spre poartă". Momentul de suspans se apropie:" Eu incep să merg pe trotuarul din dreapta spre poartă, cu paşi mai mari sau mai mici, incercănd sincronizarea perfectă cu momentul deschiderii porţii! Garda intră in cabin`, iar poarta se deschide uşor, glisănd spre dreapta. O crăpătură se deschide spre libertate. Maşina vine pregătindu-se de viraj la dreapta. Eu grăbesc pasul şi intr-o clipă ţăsnesc de pe trotuarul din dreapta spre cel din stănga. Ajung lăngă cabină, garda se uita la mine ingrozită incă cu măna pe buton".

Â

Â

FUGĂRIT PE TERITORIUL AMERICAN. Astfel, Viorel Chirilă reuseşte să intre in curtea Ambasadei americane la Bucureşti. Calvarul nu s-a terminat. Doi paznici romăni incearcă să il prindă. Chirilă vede o uşă şi fuge spre ea, dar aceasta este inchisă. „La ferestre se văd ochi privindu-mă din toate părţile.Văd garda alergănd spre mine după ce a reuşit să inchidă poarta de fier." Reuseşte insă să intre in clădirea ambasadei cu ajutorul unui puscaş marin american. „Puşcaşul marin mă aşează pe un scaun in spatele lui şi foarte categoric cere gărzii romăne să părăsească sediul ambasadei. Ii escortează pănă dincolo de uşa de la intrare. Inchide uşa şi apoi vine zămbind către mine şi zice: > Ridică un telefon şi cu o voce gravă il aud : > Din acel moment a inceput pentru mine o altă viaţă."

Â

ODISEEA PĂRĂSIRII ROMĂNIEI. După luni ore de interviuri şi negocieri primeşte sprijinul SUA, pe care il comunică un inalt funcţionar al ambasadei, A.Stephens. Cazul său devine unul internaţional. Americanii ii promit lui Chirilă că vor rezolva emigrarea sa. La orele 15.00, Chirilă părăseşte sediul ambasadei. „S-au ţinut de cuvănt, iar impreună cu familia mea am obţinut aprobările necesare şi am părăsit Romănia la un an după incident. Dar nu foarte uşor, ci cu multe obstacole puse de autorităţile romăne.

Cu toate că a primit aprobarea pentru plecare din ţară, odiseea lui Chirilă nu s-a terminat după ce a reuşit să intre in sediul Ambasadei Statelor Unite. „O dată cu aprobarea cererii de plecare incep şi tracasările materiale, in sensul achitării a o sumedenie de taxe spre a dovedi că nu am datorii faţă de stat. Aceleaşi presiuni s-au exercitat asupra soţiei mele, Carmen Chirilă, care a fost ameninţată că trebuie să plătească statului 200.000 de lei şi că dacă nu plăteşte va face inchisoare. A fost nevoie ca mama soţiei să facă un act notarial prin care garanta cu casa şi alte bunuri materiale că va plăti statului orice datorie a fiicei ei", povesteşte Viorel Chirilă pentru Jurnalul Naţional. Dar drama nu s-a terminat aici. „La eliberarea paşapoartelor, in mod ilegal, ni s-a luat cetăţenia romănă. Atăt nouă căt şi celor doi copii minori, unul de doi şi celălalt de trei ani. Mi s-a confiscat un drept obţinut prin naştere fără nici un respect faţă de normele internaţionale. Mai mult am fost forţat să plătesc şi 2.000 de lei de persoană pentru renunţarea forţată la cetăţenia romănă", mai spune Chirilă. El reclamă că „nici pănă in prezent statul romăn nu a reglementat şi corectat aceste abuzuri. Dacă aş dori eu sau membrii familiei mele să redevenim cetăţeni romăni, va trebui să depunem o cerere - cu plăţile de rigoare - şi apoi să aşteptăm o decizie a unor instituţii de stat. Problema cetăţeniei a fost > de Dumnezeu la naşterea noastră". La plecarea din ţară, ne mai povesteşte Chirilă, am fost obligaţi să nu luăm nici un ban.

Â

I S-A LUAT ŞI PENSIA.

„Odată ajunşi in Statele Unite, am cerut Ministerului Muncii din Romănia prin intermediul Ambasadei Romăniei din Washington, să-mi trimită toate actele doveditoare ale incadrării mele pe linie profesională. Deşi am plătit 19 dolari Ambasadei Romăniei pentru cartea de muncă şi nici o măcar o copie a ei nu mi-a trimis nici pănă azi. Cănd, in 1996, m-am prezentat la Oficiul de Pensii din Arad spre a-mi cere drepturile de pensie ca fost deţinut politic, mi-a fost refuzată primirea dosarului pe motiv că nu sunt cetăţean romăn!", işi continuă povestirea tristă Viorel Chirilă. El spune că este vorba de un abuz, deoarece fiind „un cetăţean ce a trăit şi muncit in Romănia, statul are obligaţia să "i garanteze aceleaşi drepturi şi compensaţii ca tuturor celorlalţi cetăţeni romăni indiferent unde locuiesc ei in prezent". El acuză autorităţile romăne spunănd că aceştia ţin discursuri şi işi anunţă cele mai bune intenţii dar, de fapt, nu se intămplă nimic concret. După ce a plecat din Romănia a vrut in 1985 să-şi trimită copiii la rudele din ţară. Cei doi băieţi nu au primit viză de intrare.

Â