Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Deunăzi am primit pe Messenger un link care ar trebui să mă intereseze. Adică aşa bănuiesc, de vreme ce mi-a fost adresat. Expeditorul era o persoană cunoscută, deci nu puteam să dau mesaju' cât colo.
Aşa că l-am accesat avidă crezând, sincer, în imaturitatea mea intelectuală şi afectivă, că trebuie să fie vorba despre vreo superofertă la sterilizatoare şi încălzitoare de biberon - aceasta reprezentând cea mai recentă preocupare care-mi toacă nervii, preţurile şi produsele cercetate până acum constituind, după mine, nişte maxime aberaţii.
Adică cum să dau foarte multe sute de lei pe o lădiţă cu aburi şi nume de firmă care îmi dezinfectează sticluţele cu suzetă pentru kid, când mama m-a hrănit cu potol introdus atent în nişte recipiente fierte-ntr-un cazan de zăcea pe aragaz, alături de celălalt unde fierbeau, la rându-le, cum ar veni, chiloţii refolosibili. Mă rog. Deci speram într-o minune din care să rezulte o lădiţă d-astea de să coste ceva mai puţintel.
Când colo, operez un curajos click pe scrisul lung şi pulsatil şi deodată pe ecranul meu se face lumină, la fel ca-n filmele cu tot felul de drogaţi izbiţi de epifanii. De pe ecran îmi zâmbeşte larg o lucrare cu dinţi executaţi perfect, aproape ireal de aliniaţi, de albi şi de lucitori. Dinţii veneau la pachet cu o figură pătrăţoasă, cu trăsături combinate. Ici, colo, puternic masculine (o mandibulă sănătoasă şi uşor fioroasă), ici, colo alte linii blânde şi feminine, cum ar fi o pereche de ochi umezi şi galeşi.
Aceştia, ochii adică, erau şi puţin sfioşi, doar atât cât trebuie ca să nu deranjeze, să nu sperie albinuţa care ar putea dori polenizarea la locul încercuit. Încercuit de o pereche de ochelari semipătraţi, semirotunzi (la domnul ăsta totul era semi cumva), cu rama de metal închisă la culoare.
Privirea domnului spunea multe. Puteai, la o adică, să o compari cu uitătura unui căţel jucăuş şi trist care cere îndurare, mâncare sau doar să fie luat puţin în braţe şi scărpinat după urechile blegi (şi ale insului tot niţel cam atârnânde erau). Totodată, căutătura se sforţa să arate şi puţină încărcătură intelectuală, ca să se vadă că omul nu e prost. Ochelarii ajutau şi ei, semn că omul a citit la viaţa lui şi d-aia nu mai vede aşa de bine.
Acum, desigur, poţi s-o iei şi pe partea ailaltă şi să zici că-i miop, însă ajută oricum, pentru că şi tu la rândul tău poţi să fii vreo foamfă cariată şi-atunci e chiar de dorit să nu vă giniţi prea bine unul cu altul. Dar mai cu seamă, privirea omului trăda interes şi disperare. Striga "Ia-mă, sunt al tău, fă ce vrei cu mine!", din toată retina şi cu tot irisul belit fix către preopinent.
În rest, domnul nu prea beneficia de cine ştie ce gât. Dar asta nu-i bai, pentru că mai sunt şi alţi bărbaţi fără prea mult gât, dar doriţi de femei tinere care le mai fac şi plozi. Însă mai jos de gât se dezlănţuia din nou nebunia perfecţiunii şi beţia năstruşnică de culori pe fond ocru vomitiv. Totuşi, cu aşa mâini puternici şi păroase ca ale lui... doamne ce minuni ar putea să-nfăptuiască.
După ce mi-am revenit din uimirea faptului că ecranul meu în loc să-mi afişeze biberoane îmi expune un ins crâncen în toată potenţa lui, am început fireşte să mă întreb ce caută el acolo şi cu ce îi pot fi de folos.
Păi, de fapt, insul îşi caută de lucru şi era modul său de-a se prezenta şi a de a mă anunţa că ar fi dispus să îmi facă ce vreau eu, să mă bucure, să mă fericească, să mă gâdile, să mă plimbe, să mă însoţească la masă, să mă bată pe spate dacă mă-nec cu vreun oscior din ciorbă, să mă şteargă galant în colţul gurii dacă mi-a rămas vreun pic de ciulama, să mă acopere cu sacoul lui verzui dacă mi se chircesc umerii în bătaia vântului când ne plimbăm de mână prin parc, să mă ducă la cinema să vedem împreună filmele de Oscar şi, hihi, chiar să îmi arate ce i-a pus lui natura în boxeri - nu poartă chiloţi, ştiu sigur, ci budigăi cu puţină mânecuţă, că ni i-a arătat într-alt set de poze, pentru avansaţii interesaţi pe care i-a câştigat când cu zâmbetu' de pe prima pagină.
Dacă sunt cuminte, am înţeles din text, şi dacă ne-nţelegem la preţ şi poziţii, el mi-ar îngădui să mă şi folosesc un pic, fără scrupule, reţineri şi inhibiţii, de umflătura din slipi şi să mă încâlcesc un pic în părul lui mult şi cârlionţat de pe piept. Şi d-ăsta avea, slavă Domnului, suficient.
Deci, vă daţi seama, aş fi putut să am toate astea numai cu un click şi ceva gologani. Dar numai şi numai dacă eram vreo cocoană socotită, ceva manager pe la vreo multinaţională mare sau vreo balenă căptuşită cu slănină şi multă avere de la bunici, dar pe care să n-o dorească nimeni, emoţional şi fizic. Atunci el s-ar fi oferit, dar numai şi numai dacă aş fi putut face dovada că merit, pentru că el este un gigolo VIP, nu unul comun.
Deci, un gigolo VIP nu poate regula, să fim bine înţeleşi, o damă comună care îşi face un scop în viaţă dintr-un sterilizator ieftin. Hellooo! Mai mult, în urma contactului verbal pe care l-am avut cu nenele - încercând să-l conving măcar să iasă cu mine la un suc pe care o să-l achit eu, ca să-i pot plânge pe umeri, că văd că e om bun şi deschis - , am înţeles că nici nu se deplasează cu mărci ieftine de maşină.
Totuşi, ca să-mi facă o concesie, insul zâmbăreţ a promis că mă pune pe lista de aşteptare şi că să-l mai caut, din când în când, să vedem cum merge piaţa.
Acum, na, mi-a pierit gându' cu biberoanele şi mă gândesc serios să mă fac broker de gigoloi. Că văd că piaţa cere, nene!
Citește pe Antena3.ro
