Intrat in uz ulterior anilor â90, "lider" e un cuvant care s-a instalat foarte comod intre pernele semantice ale limbii romane.
TEODORA MIGDALOVICI
Pana acum 15 ani, lucrurile erau simple. Oficial se vorbea de "tovarasuâ director", in particular de "sefuâ". Mai era si diferentierea prin categorie: secu, membru de partid, nonmembru si disident. Dupa â89, ce bucurie! au aparut binefacatoarele nuante, ce fac o cinstita distinctie ierarhica intre sefi, sefisori, sefuleti. Dorinta de marire, aceasta epuizata tema freudiana, si-a gasit rezolvarea in galonetele pe care pionierii de altadata, azi "young professionals", le poarta cu mandrie pe cartea de vizita. Pe buna dreptate, ma-maicile dau din cap stupefiate cand nepoatele spun cu superioritate declarata ca sunt PR Officer. Sau PR Executive, PR Expert ori Communication Manager. Expert in Comunicare sau, dimpotriva, PR Writer. Iar daca nu va place, poftim, Corporate Communication Manager. Sau, si mai bine decat PR Asistant, PR Director. Iar daca schimbam domeniul olecuta, avem, iata, "Trainee Brand Executive", "Brand Manager" si "Senior Brand Manager". Pe cand Veteran Brand Coordinator? Si care-o fi mai mare, manager sau director sau CEO? Mai mare de atat se poate?
Dar sa coboram cu picioarele pe pamant. Notiunea de lider sfarseste trist de tot, prin uzura, in toate comunicatele de presa ale acestei cohorte de experti, care anunta aproape inevitabil ca si cea mai prafuita marca, cel mai derizoriu proiect, cel mai de doi lei produs, e lider. In segmentul sau de piata.