10:20 • Preşedintele Federaţiei Industriilor din Nordul Greciei, George Milonas, a fost răpit luni seara de un grup de agresori neidentificaţi, iar autorităţile au chemat unitatea antiterorism pentru a rezolva cazul, au anunţat forţele de ordine elene. Răpirea lui Milonas a făcut ca acţiunile producătorului de profile din aluminiu, Alumil Rom Industry, să fie suspendate de la tranzacţionarea la Bursa de Valori Bucureşti.
Preşedintele Federaţiei Industriilor din Nordul Greciei, George Milonas, a fost răpit luni seara de un grup de agresori neidentificaţi, iar autorităţile au chemat unitatea antiterorism pentru a rezolva cazul, au anunţat forţele de ordine elene.SCENARIU. „Un martor l-a văzut pe Milonas în exteriorul casei sale, fiind luat de trei atacatori înarmaţi cu arme automate, în jurul orei 22.50”, a declarat un oficial din cadrul poliţiei, sub protecţia anonimatului. Milonas, care este de asemenea preşedinte şi director al companiei elene de aluminiu Alumil, a fost aruncat în partea din spate a maşinii sale, care a fost apoi condusă de unul dintre atacatori, a precizat oficialul. Maşina sa a fost găsită abandonată la circa trei kilometri de locuinţă, în oraşul Salonic din nordul Greciei, şi a fost reţinută de poliţie ca dovadă. Poliţiştii suspectează că Milonas a fost transferat într-o altă maşină. „Tratăm acest lucru ca pe un caz foarte serios şi am chemat unitatea antiteroristă”, a precizat oficialul. În oraş şi în tot nordul Greciei au fost instalate blocaje rutiere
CONSECINŢE ÎN ROMÂNIA. Răpirea lui Milonas a făcut ca acţiunile producătorului de profile din aluminiu, Alumil Rom Industry, să fie suspendate de la tranzacţionarea la Bursa de Valori Bucureşti. „Din presa internaţională am aflat că directorul general al Alumil Mylonas ar fi fost răpit luni seara şi, întrucât tranzacţiile cu titlurile Alumil au fost suspendate la bursa din Atena, am decis să solicităm BVB aceeaşi măsură, pînă la publicarea unui anunţ din partea companiei din Grecia”, a declarat Marius Ioniţă, directorul de dezvoltare al Alumil Rom Industry.La momentul suspendării tranzacţiilor, o acţiune Alumil era cotată la 5,55 lei, în scădere cu 3,48%, pe un rulaj de 6.800 de lei. La această cotaţie, Alumil are o capitalizare de 173,4 milioane lei. Conform celor mai recente raportări, Alumil Mylonas controlează 55,9% din acţiunile Alumil Rom Industry. Un alt acţionar semnificativ este directorul general al Alumil Rom Industry, Michail Sotiriou, cu 23,95% din titluri. Alumil a încheiat primul trimestru cu o cifră de afaceri de 24,2 milioane de lei, nivel apropiat de cel din perioada similară a anului trecut, şi cu un profit de 2,5 milioane lei, cu 15% mai mare.