x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun GRECIA-ROMÂN / Ovulele l-au trimis după gratii

GRECIA-ROMÂN / Ovulele l-au trimis după gratii

de Veronica Micu    |    20 Iun 2008   •   00:00
GRECIA-ROMÂN / Ovulele l-au trimis după gratii

13:35 • Un cetăţean român a fost arestat în Creta, fiind suspectat că exploata două tinere compatrioate pentru a face trafic cu ovulele lor.

Un cetăţean român a fost arestat în Creta, fiind suspectat că exploata două tinere compatrioate pentru a face trafic cu ovulele lor.


EXPLOATARE. Poliţia spune că suspectul s-a înţeles cu un medic de la o clinică privată pentru a o supune pe una dintre femei, în vîrstă de 27 de ani, unui tratament care să stimuleze producerea de ovule, în vedere prelevării şi vinderii lor. Eliberată joi dintr-un apartament din oraşul Chania, din nord-vestul Cretei, unde fusese sechestrată, femeia a afirmat că urma să fie supusă unei prime intervenţii chirurgicale în data de 26 iunie. Cealaltă victimă, în vîrstă de 20 de ani, fusese evaluată de medic ca fiind neproductivă, a precizat poliţia, care nu a dat detalii despre identitatea practicianului şi nici nu a luat vreo măsură împotriva lui. Cele două tinere au spus că au fost atrase pe insulă cu promisiunea unui loc de muncă, apoi au fost constrînse să se prostitueze într-un cabaret local de către bărbatul arestat şi de către o presupusă complice româncă a acestuia, care în prezent este căutată de poliţie. Pentru că nu obţinea profituri suficiente din prostituţie, suspectul s-a reorientat către traficul de ovule. Cele două femei au obţinut statut de martor aflat sub protecţia poliţiei, care se acordă în Grecia victimelor traficului de persoane, în special în cazuri de exploatare sexuală. Poliţia elenă a dezmembrat în ultimii ani reţele care făceau trafic cu nou-născuţi din Balcani, însă până în prezent nu descoperise niciun caz de trafic pentru ovule. În Grecia, legislaţia atât în materie de adopţii private, cât şi în ceea ce priveşte donarea de ovule este considerată foarte laxă.

×
Subiecte în articol: magazin