Atacantul lui Internazionale Milano, Zlatan Ibrahimovici, va petrece cel puţin zece zile în Suedia pentru a se trata la genunchi, a anunţat joi clubul din Serie A.
Atacantul lui Internazionale Milano, Zlatan Ibrahimovici, va petrece cel puţin zece zile în Suedia pentru a se trata la genunchi, a anunţat joi clubul din Serie A.
RISC. Ibrahimovici a ratat ultimele trei partide din cauza accidentării şi nu va putea evolua în partida de duminică împotriva lui Torino şi în cea din 27 aprilie contra lui Cagliari. Atacantul, care este golgheterul echipei cu 15 goluri marcate în acest sezon, este incert şi pentru derby-ul cu AC Milan, programat la 4 mai. "Zlatan Ibrahimovici s-a pregătit în această dimineaţă în sala de forţă. Aşa cum s-a decis împreună cu antrenorul Roberto Mancini, atacantul va pleca vineri spre Suedia, unde va sta cel puţin zece zile, timp în care va fi supus unui tratament pentru a se reface în urma accidentării la genunchiul stîng", se arată într-un comunicat al lui Inter Milano. Formaţia la care evoluează şi Cristian Chivu este liderul din Serie A, cu patru puncte avans faţă de AS Roma, cînd mai sunt cinci etape înainte de finalul sezonului. Mijlocaşul portughez Luis Figo, care se poate retrage la finalul campionatului, s-a accidentat în meciul de miercuri cu Lazio, din semifinalele Cupei Italiei, dar nu s-a estimat încă perioada de indisponibilitate.