x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Igienă cu 515 substanţe dăunătoare

Igienă cu 515 substanţe dăunătoare

20 Noi 2009   •   00:00

Femeile folosesc zilnic, în medie, produse cosmetice pentru faţă, corp şi păr care conţin 515 substanţe chimice potenţial dăunătoare, potrivit unui studiu realizat de o companie care produce deodorante naturale, citat de dailymail.co.uk.

Conform studiului, cele mai utilizate produse cosmetice sunt, de fapt, cocteiluri de substanţe chimice industriale, care pot dăuna sănătăţii şi, în anumite cazuri, în loc să aibă efecte de întinerire, ele îmbătrânesc tenul.

Astfel, rutina zilnică a unei femei, care presupune creme şi machiaj, este "gazda" unui număr de 515 chimicale sintetice, arată cercetarea, realizată de Bionsen, companie care produce deodorante naturale.

Multe dintre aceste chimicale se regăsesc şi în produsele de curăţenie şi s-a descoperit că pot reprezenta o cauză a unor probleme de sănătate, cum ar fi alergiile, bolile de piele, dereglări hormonale, infertilitate sau chiar cancer.

Spre exemplu, parabenii, care au ca scop conservarea cosmeticelor, sunt cei mai folosiţi conservanţi la nivel mondial şi se regăsesc în şampoane, geluri de păr, gelurile epilatoare şi loţiunile de corp. Dar, folosirea lor devine din ce în ce mai controversată: mai multe studii arată o legătură dintre parabeni şi probleme de sănătate, printre care se numără cancerul la sân sau infertilitatea la bărbaţi.

Un studiu al Kyoto Prefectural University of Medicine a arătat că parabienii consideraţi anterior ca fiind nedăunători, cum ar fi metilparabenul, poate suferi mutaţii şi poate deveni toxic atunci când este expus la soare, provocând îmbătrânirea pielii şi un risc crescut de cancer de piele.

Metilparabenii se regăsesc în peste 16.000 de produse, inclusiv cremele şi pastele de dinţi. Producătorii de cosmetice au folosit parabeni motivând decizia prin faptul că aceştia nu sunt absorbiţi în organism.

Dar, mai mulţi cercetători nu sunt de acord cu acest lucru. "Cercetările arată că între 20% şi 60% dintre parabieni pot fi absorbiţi în organism", declară doctorul Barbara Olioso.

Există mai multe legi care au ca rol protejarea oamenilor de chimicalele din produsele cosnetice, dar cercetătorii se tem că acestea nu sunt suficiente. Spre exemplu, producătorii de cosmetice sunt obligaţi să afişeze ingredientele folosite pentru fiecare produs, dar nu sunt obligaţi să informeze despre impurităţile care se regăsesc în materiile brute sau care intervin pe parcursul producţiei.

"Legile cer ca produsele cosmetice să fie sigure şi fiecare produs trece printr-un proces de verificare riguros. Numărul de ingrediente dintr-un produs nu influenţează gradul de siguranţă al acestuia", susţin reprezentanţii companiilor producătoare de cosmetice.

De asemenea, aceştia susţin că orice compus chimic prezent în produsele cosmetice în doza corectă nu poate afecta sănătatea.

"Femeile nu au fost niciodată atât de conştiente de imaginea lor şi regimurile lor de înfrumuseţare s-au schimbat în ultimii ani, de la o atitudine simplistă, la extensii de păr, machiaj, bronz artificial, manichiură. Dar, multe dintre produsele cosmetice de ultimă generaţie conţin din ce în ce mai multe chimicale, pentru a se obţine rezultate din ce în ce mai bune, ceea ce înseamnă că femeile îşi aplică mai multe chimicale decât înainte", spune Charlotte Smith, purtătoare de cuvânt a companiei Bionsen. (Mediafax)1

×
Subiecte în articol: lumea