Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Augusta, in livada cu vişini. Undeva in Bucureştiul chinuit de căldura toropitoare care imbrăţişează fierbinte tot ce-i iese in cale, care topeşte asfaltul şi scoate sudoarea din oameni, căldură ce parcă nicicănd n-a fost ca acum, există o livadă cu vişini.
Augusta, in livada cu vişini. Undeva in Bucureştiul chinuit de căldura toropitoare care imbrăţişează fierbinte tot ce-i iese in cale, care topeşte asfaltul şi scoate sudoarea din oameni, căldură ce parcă nicicănd n-a fost ca acum, există o livadă cu vişini. Şi cu smochini. Acolo este o ceainărie, in curtea unei case vechi, ascunsă de ramurile pomilor ce se-apleacă ingăduitoare şi protectoare asupra noastră şi de viţa-de-vie impodobită cu struguri (necopţi) ca nişte cercei de domnişoară, casă despre care am aflat că ar fi fost a unor călugăriţe. Poate şi de aceea spiritul locului este altul, iarba e mai verde, aerul este aer, liniştea e linişte şi amintirile copilăriei se trezesc deodată in noi. Parcă-i casa bunicilor. Vişinii cuminţi şi-au agăţat fructele, rotunde, apetisante, iar noi am plecat in căutarea timpului pierdut... impreună cu Augusta Lazarov.
Momentele copilariei... "Am crescut, pănă să merg la şcoală, in casa bunicii din partea tatălui, la Tărgu-Jiu. Bunica... o divinizez şi acum, după atăţia ani de cănd nu mai este. Aveam 6 ani cănd a murit şi ţin minte că i-am lăsat un bileţel, «De ce ai plecat, bunico? Te rog să te intorci, pentru că, iţi promit, o să fiu cuminte», aşteptam să-mi răspundă... Le duc dorul, foarte mult, tuturor bunicilor." Bunica din Gorj, cea pe care Augusta o "vede" ca pe o icoană, avea o căsuţă frumoasă, nu prea mare, dar cu suflet, chiar in oraş. Era ascunsă de multe flori, de pomi fructiferi, de zmeură, de agrişe... "Am avut o copilărie foarte, foarte frumoasă. Imi amintesc cu mare drag de casă, de curte, de gutuiul de la poartă. Cănd bunica pleca la cumpărături pănă la colţul străzii, imi făcea semn cu măna să stau cuminte, deşi se intorcea după zece minute. Mi-e foarte dor de ea..."
O fetiţă cuminţică. "Fotografiile cu mine mică sunt cu o fetiţă cuminţică, nu prea zămbitoare. Am fost ascultătoare, aveam un păr blond-cenuşiu, iar mama imi făcea codiţe - dar fără fundiţe, pentru că nu-mi plăceau, in schimb nu-mi lipsea bentiţa albă-albă." In livada din curtea casei in care ne aflăm, timpul ne-a scos din Bucureştiul tumultuos. Căntă păsările, soarele incearcă să se furişeze printre pomi, dar nu reuşeşte decăt să ne măngăie palid, pentru că stăm ascunşi şi ne jucăm "de-a v-aţi ascunselea" cu el şi cu amintirile Augustei...
