Inepţie de familie

O declaraţie de vedetă mi-a luat de curând ochii. O zână mondenă zicea deci că orice realizare a ei sau a bine-cunoscutului ei soţ aparţine întregii familii. Am înţeles deci următoarele: că dacă dânsa câştigă bine, se bucură tot familionu' de bănet.

Deci nu pleacă ea de una singură într-o vacanţă fistichie, în vreme ce restul familiei rămâne acasă în aşteptarea scrisorilor de "vreme caldă şi mâncare bună". Sau dacă soţul ei încheie un contract baban, ori face figură frumoasă într-un concert, ceva, câştigul lui de imagine se răsfrânge asupra tuturor. Că doar nu pleacă omu' peste hotare cu renume cu tot şi revine pe meleagurile unde şi-a lăsat familia abia după ce nu-l mai recunoaşte pe trotuare. Zic. Ori, să zicem că infantul se face mare şi obţine rezultate bune la şcoală - are carnetul plin cu note de top. Păi, ce-o să facă infantul cu carnetul? Doar nu şi-l bagă, vorba aia, în dos?

Fireşte că va merge cu el acasă unde se va bucura de reuşită alături de mami şi tati, care printre altele au şi prestat ceva eforturi ca pruncul să aibă la dispoziţie cele mai bune surse, metode şi suporturi de învăţare. Deci, încă o dată, un efort comun şi-o bucurie-mpărtăşită.

Chestia e însă, nenicuţă, că mai toată lumuliţa normală la minte şi simţire păţeşte la fel. Adică în caz că vorbim de-o familie nedestrămată şi cât de cât pe făgaşul ei, atunci bucuria unuia e în general a tuturor. Precum e şi suferinţa. C-aşa-i în viaţă. Deci a declara situaţia ca pe ceva inedit şi a insinua, prin simplul fapt că exprimi public o atare banalitate, că treaba asta ar fi cumva vreo excepţie care te defineşte poate doar pe tine şi pe-ai tăi ca să te-admire poporul neştiutor, e pur şi simplu absurd. Şi totodată edificator cu privire la faptul că, încă o dată, aşa-i în viaţă: însă atunci când n-ai nimic de zis. Şi, vorba aia, "afară plouă" - cine ştie, cunoaşte!