Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nişte prieteni care se căsătoresc, da' n-au aşa, cum ar veni, prea multă tragere de inimă, au decis că mai bine ar fi să organizeze o nuntă tematică. Au ales ca teme principale, desigur, haosul şi mai cu seamă ceea ce se cheamă instituţia iluziei. Până atunci mai e puţin. Cu indulgenţă, o lună. Felicitările sunt gata. Şed în sertar cuminţi, pentru că timpul de distribuţie e limitat, precum şi interesul. Dacă cineva ţine musai să le-mpartă, atunci să facă bine socrii să se pătrundă de sentimente d-astea. Pentru ei, mirii, e suficient că li se-ntâmplă.
Apropo de invitaţii, fiecare mireasă îşi scoate pârleala cum crede ea mai bine. Adică fiecare îşi duce lupta cu armele sale. Loviturile prietenei cu pricina sunt scurte, bruşte, dar, în felul lor, graţioase. De pildă, a croit cu măiestrie textul pentru invitaţii. Să fie ceva deosebit, ceva din suflet, să se vadă tuşa personală. A băgat din top la text cum că, lume, lume!, de ce ţi-e frică, d-aia nu scapi, şi uite-aşa ajunseră ei să se prezinte curând pe la stările civile. În mod clar, vorbele nu penetrează emoţional invitaţii.
Aceştia vor trata fraza cu măsură şi luciditate, vor păşi lin şi repede peste povestea de iubire şi vor aşterne calcule minuţioase pe hârtia conjugală: avem obligaţii?, e musai să mergem?, cât le dăm?, avem cu ce ne-mbrăca?, costumul trebuie dus la curăţat?, pantofii de birou merg? Precum şi alte aspecte obiective. Însă mireasa îşi va fi atins de mult ţinta, şi anume să-i rămână ăluia întipărit atât pe hârtie, cât şi pe retină şi pe scoarţa cerebrală că într-adevăr de ce i-a fost frică - ha-ha! - n-a scăpat.
Şi, cu invitaţi sau fără, cu bagaje sau fără, cu trâmbiţe sau fără, cu veri sau fără, el o va duce frumuşel de mână acolo unde se zice "da" şi nu se pune că te-ai răzgândit dup-aia. Superb!
Mă rog, pentru că treburile deja au căpătat o-ntorsătură cumva irevocabilă, trebuia luat în calcul la un moment dat şi aspectul vestimentaţiei oficiale. Adică mirele, nu-i aşa?, ar cam fi cazul să pună de-un costum, ceva, pentru când va primi onorurile şi pirostriile. Treningul de nuntă însă e sfânt. Şi util în felul lui. Iar dacă mireasa pur şi simplu refuză să se-mpace cu ideea că el are mâinile prea lungi şi talia prea subţire pentru costume de carton, atunci să facă bine să-i găsescă cămaşă d-aia specială, cu multe multe falduri atârnate de la gât în jos.
Adică, dacă-i bal, bal să fie. În plus, el preconizează o beţie zdravănă în cinstea evenimentului, şi-atunci e bine ca ţoala să ascundă-n ea firimiturile care i se vor prelinge necontrolat din barbă. Cu papion, nu-i aşa?, ar arăta ca un pinguin, iar asta iese din socoteală.
Hi-hi-hi, ha-ha-ha, până când omul izbucneşte şi mărturiseşte din adâncuri că da, e drept, încă se consolează cu ideea că totul nu-i decât un vis urât şi că i se pare. I se pare că vede invitaţii, i se pare că doarme alături de mireasă, i se pare că nu merge-n concediu, ci în luna de miere, i se pare că nu-şi mai poate achiziţiona un obiectiv performant pentru aparatul foto, pentru că ea, mireasa, are nevoie de rochii scumpe. Şi, în plus, i se pare că el n-ar fi acceptat şi că de-aia nici nu-i musai să se poarte de ca şi cum i-ar păsa.
Şi, nu-i aşa?, de-aia sunt prieteni pe lumea asta. Ca să intervină, şi să te-ajute, şi să te susţină, şi să te-mbărbăteze când ţi-e mai greu. Să-ţi mai dea o bere şi să-ţi spună: uită-te la mine. Acum trei ani aveam mai multe kile, mai mulţi bani în portofel, mai multă linişte în suflet şi-o maşină de colecţie. La un moment dat am avut impresia că-ncep să mi se pară lucruri. Şi-acum, de pildă, mi se pare că am lângă mine o fată grasă şi gravidă.
Mi se pare că ori va trebui să mai hrănesc o gură, ori o să plătesc lunar o sumă pentru un ins micuţ care, nu ştiu cum, depinde de mine şi de grasă. Mi se mai pare că mi-a dispărut maşina şi în schimb au apărut în casă nişte modificări: mobile, cuverturi şi aparatură de tocat fructe şi legume. În plus, mi se mai pare că, oriunde m-aş întoarce, grasa e mereu acolo. Dar sunt încă fericit, pentru că mi se pare. Ceea ce îl sfătuieşte şi pe el: niciodată să nu vrea să atingă şi să urle "este". Să creadă doar că i se pare...
Citește pe Antena3.ro
