Salariul mediu brut a crescut, în luna martie, cu 5,2% faţă de luna precedentă, la 1.623 lei, iar salariul net a urcat cu 58 de lei – 5,1%, la 1.192 lei, în timp ce creşterea anuală a salariului a atins 17,7%, informează Institutul Naţional de Statistică (INS).
Salariul mediu brut a crescut, în luna martie, cu 5,2% faţă de luna precedentă, la 1.623 lei, iar salariul net a urcat cu 58 de lei – 5,1%, la 1.192 lei, în timp ce creşterea anuală a salariului a atins 17,7%, informează Institutul Naţional de Statistică (INS).
CIFRE. Conform acestui raport INS, în intermedierile financiare s-a cîştigat cel mai mare salariu mediu net, de 3.595 lei, iar în prelucrarea lemnului, cu excepţia mobilei, s-a realizat cel mai mic cîştig mediu net, de 674 lei. Pentru luna martie, faţă de februarie, cîştigul salarial real, calculat ca raport între salariul net şi indicele preţurilor de consum a fost de 104,4%. Faţă de octombrie 1990, cîştigul salarial a fost de 116%, cu 4,9 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna februarie 2008. Creşterile salariului mediu net, în martie 2008, faţă de luna precedentă, s-au datorat, în principal, acordării de prime şi stimulente, negocierilor salariale sau realizărilor de producţii mai mari. În intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale caselor de pensii), salariul mediu a depăşit valorile înregistrate pe ţară şi a urcat cu 23,9% faţă de februarie. În industria de prelucrare a ţiţeiului, cocsificarea cărbunelui şi tratarea combustibililor nucleari, activităţi anexe şi auxiliare de transport; activităţi ale agenţiilor de turism şi fabricarea celulozei, hârtiei şi a produselor din hîrtie, salariul mediu a urcat între 9% şi 14%. În producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze şi apă, industria alimentară şi a băuturilor, hoteluri şi restaurante, construcţii, transporturi terestre, salariul mediu a înregistrat creşteri între 5% şi 9%. Aceleaşi valori s-au atins în industria de aparatură şi instrumente medicale, ceasornicărie, fabricarea substanţelor chimice, edituri sau poligrafie. Salariul mediu net a scăzut în fabricarea produselor din tutun şi transporturi aeriene, din cauza acordării primelor în luna februarie. Faţă de martie 2007, salariul mediu net a crescut cu 17,7%, iar cîştigul salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut a crescut cu 8,3%.