Dintotdeauna ne-am întrebat care sunt originile Vieţii. Nu s-a găsit încă un răspuns exact, însă atâta timp cât nu ştim nimic sigur, putem specula că primii microbi de pe Pământ ar fi putut proveni de pe Marte. Jay Melosh, un om de ştiinţă de la Universitatea din Arizona are şi o explicaţie geologică plauzibilă în favoarea acestei teorii şi anume: meteoriţii. Jay Melosh este un mare cercetător ce a studiat “violenţele geologice în toate formele de manifestare”. Acesta a mai ajutat şi la răspândirea teoriilor ce susţin formarea Lunii datorită unui impact şi dispariţia dinozaurilor tot datorită unui impact, acum 65 milioane de ani.
“Schimburile biologice dintre planetele Sistemului nostru Solar nu par doar posibile ci chiar inevitabile, datorită schimbului de meteoriţi dintre planete. Viaţa ar fi putut “călători” cu ajutorul meteoriţilor, până pe Pământ”, explică Melosh. Acesta crede că meteoriţii marţieni au lovit Pământul de-a lungul a miliarde de ani, ceea ce ar fi permis microbilor de pe Marte să călătorească până aici. Pământul, deasemenea, a trimis în spaţiu material rezultat în urma ciocnirilor şi acest material ar fi putut transporta microbi pe Marte, însă se pare că acest tip de fenomen ar fi avut loc mai rar. “Mecanismul prin care impactele de pe Marte pot lansa bucăţi mari de rocă din suprafaţa planetei în spaţiu este foarte clar”, spune acesta. O undă de şoc provocată de un impact puternic se deplasează mai repede decât viteza sunetului, interacţionând astfel cu suprafaţa planetară într-un mod ce face ca materialul să fie aruncat la presiuni foarte mici dar la viteze mari. “Material foarte puţin deteriorat la viteze foarte mari reprezintă genul de mediu unde microorganismele pot supravieţui.
Articolul complet îl găsiţi la www.StiintaAzi.ro
Citește pe Antena3.ro