Iubire de post

Amorul, intre cele sfinte si pacate

Sfantul post, paradis conjugal. Raiul din dormitoarele cu asternuturi mereu netede. Precum si iadul relatiilor proaspete, care n-au apucat sa oboseasca. Inca…


Am intrat de doua saptamani in post. Si nici acum n-a stat, vorba poetului. Ba, dimpotriva, postul e-n toi. Stati linistiti, ca nu suntem la ora de religie, in care profesorul teolog, smerit si cu sutana de om serios, pana-n pamant, ne povatuieste de bine. Desi n-ar fi tocmai rau, din cand in cand, dar poate alta data. Si nici la ora de nutritionism nu suntem, unde o doamna trecuta de prima tinerete si cu epiderma flasca ne indica ce legume sa halim ca sa ne curatim de toxine. Suntem tot la noi acasa, la "Punctul pe G", unde ne-n-trebam ce se-ntampla cu iubirea-n post!

IUBIRE DE POST. Pai, tocmai asta e, ca nu prea se mai intampla nimic. Si nu pentru ca marea majoritate s-ar teme ca focurile Gheenei or sa prinda de veste si-or sa vina sa-i mustre, inainte de vreme, ca s-au dedat la pacatosenii. Da’ uite, pentru ca se poate. Pentru ca e voie. Pentru ca, de data asta, e liber la abstinenta. De trei ori "ura" pentru abstinenta. Acum e bine sa fim cu sufletul curat, sa nu facem prostii, sa ne tinem hormonii-n fraie, sa-i amortim cu tranchilizante antisex si, daca tot nu pricep, sa le explicam cu blandete ca nu e momentul. Ca ne doare capu’, ca ne doare burta, ca suntem obositi sau ca n-avem protectia la-ndemana. Deci ca nu e voie. Dar s-o facem cu gentilete, sa nu-i suparam, ca sunt si ei niste celule vii, cu simtire, pe care, fie vorba-ntre noi, n-am vrea sa le scoatem din sarite, ca trece Postu’ si-o sa mai avem nevoie. Sigur!

RAIUL CONJUGAL. Pai, astia abia asteapta. Sunt primii care se-nscriu pe lista urmatorului post, cand actualul nici macar nu da semne de oboseala. Genul ala care se-asaza la coada ca pe vremea comunismului, cu cateva zile-nainte sa vina masina cu oua. In cazul nostru, cu cateva saptamani inainte sa se dea stingerea la dormitoare. Sunt bucurosi nevoie mare. Si cu masca asta de tristete prefacuta pe chipurile transfigurate, vezi Doamne, de dorinte inabusite, isi bat parinteste partenerul pe umar, soptindu-i sa faca bine sa stea potolit, ca nu se cade. Si-l saruta apoi, gingas, pe crestet sau in mijlocul fruntii, cu privirea plina de-ntelesuri, care cica "promite": "Las’ ca trece el, postul, si sa vezi dup-aia…". Da’ de unde! Sa te tii, ca dup-aia vine altul. Nu spontan, ci provocat. Doamne-ajuta!

REVERSUL. Aoleo, ce mare pedeapsa mai e postul asta pentru relatiile proaspete. Pentru iubaretii care blesteama fiecare minutel din zi ce-i desparte de momentul de intimitate, cand in sfarsit pot sa-si tina-n brate alesul si cine stie ce sa-i mai faca, nu ne mai gandim, sa nu cadem in pacat si sa ne-apuce poftele. Pana si patul sufera. El care era obisnuit sa scartaie noapte de noapte din toate-ncheieturile, el, martorul celor mai incendiare si inovatoare gaselnite intr-ale tehnicilor amoroase, cum sa se transforme el acum in "mormant"? Si cearsafurile sufera. Pai, cand se vad cum zac saptamani in sir, netede ca-n ziua-n care-au platit biletul de iesire de la curatatorie, cand nu se mai aduna ele patimas sub incolacelile chiriasilor… Tot o suferinta generala. Chiar si peretii plang clipele de trosnete, suspine si oftaturi. Incalziti nevoie mare, iubaretii astia sunt singurii carora postul le da toate planurile peste cap.

BOALA LUNGA SAU DELIR?

Pai, cum sa-ti mai vina cheful, cand tot timpul trebuie sa amani? Ba ca-ncepe postul, ba c-a venit postul, ba ca abia a trecut, ba ca ne-am pricopsit cu inc-o sarbatoare si iar nu se cade, ba ca n-avem timp sau chef. Asa ca in cele din urma ne trezim ca-mbracam resemnati hainele castitatii si ne mai facem si-un titlu de glorie din asta, ca sa nu fim luati drept fraieri, chiar daca sangele ne clocoteste-n vene a invidie cand tineri neastamparati se pupa pasional in statia de autobuz. Pentru unii. Ca pentru restul, dupa, urmeaza adevaratul delir. Dorintele trupesti descatusate, in sfarsit, se lasa cu artificii si, uite, parc-am mai intinerit cu cateva clipe!

SEXISME

Pacatul privirii Cred ca postul e binevenit. Nu-i exclus sa fiu putin masochista. Sau, de ce nu, complet nebuna. Ce, n-am voie? Totu’ e sa ma opresc la timp. Treaba e ca mie-mi place postu’. Ba chiar ii savurez fiecare interdictie cu maximum interes. Uneori, abia-l astept. Si daca e sa nu vina, ca mai-marii Ortodoxiei asa au decis, atunci imi coc eu un post al meu. Sa ma odihnesc putin. Sa ma mai scuteasca un pic partea masculina cu dorinta lui constanta de giugiuleala. Imi iau concediu de odihna si-ncep sa-mi fac de cap. Ma tratez cu viciul meu meschin. Acela de-a iubi cu privirea. Mama… ce ma mai indragostesc. Ce mai iubesc cu ochii! Ba mai fac din cand in cand si dragoste, tot asa. Intr-un fel, e ca la vanatoare. Astepti sa se iveasca prada. Sa ti se daruiasca exact in pozitia care te-avantajeaza pe tine. O fixezi un timp si-apoi ataci. E un real extaz cand, naiv, ti se ofera exact in unghiul din care ochii il vad mai bine. Dupa care privirea incepe sa-si faca avid de cap. Il mangaie si-i netezeste cu o mana nevazuta fiecare contur al compozitiei lui de carne si oase. Evident ca marioneta vie, victima unei obsesii "de post", de vacanta, se supune cuminte, tot fara sa stie, partidei de amor traite din inchipuiri. Asta-i drogul viciului: faptul ca bietul de el habar n-are ca-n timp ce scoate grabit banii ca sa-si plateasca targuielile la supermarket, e una care profita de natura lui vie. Se duce apoi acasa, isi imbratiseaza nevasta sau iubita si tot nu-si da seama ca tocmai ce-a fost folosit… De-aia cred intr-un post al femeilor fidele cu trupul si pacatoase cu gandul. Si cu ochii. Ce bine ca exista ochelari de soare!