x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun John Travolta şi Kelly Preston vor avea un băieţel

John Travolta şi Kelly Preston vor avea un băieţel

26 Aug 2010   •   00:00

John Travolta şi soţia lui, Kelly Preston, au dezvăluit în sfârşit sexul bebeluşului care urmează să se nască: va fi băieţel. La trei luni după ce a fost anunţată sarcina lui Kelly (47 de ani) , cei doi au spus că vor avea un băiat, scrie publicaţia franceză Voici, potrivit Agerpres.



Fără îndoială, este greu să nu te gândeşti la drama prin care au trecut cei doi în 2009, când fiul lor de 16 ani, Jett, a murit în urma unei crize cardiace. Se pare că Travolta (56 de ani) şi Kelly Preston le-au împărtăşit vestea pritenilor la o petrecere organizată pe 8 august.

John Travolta şi Kelly Preston, căsătoriţi din 1991, mai au un copil, pe Ella Blue, de 10 ani.

×
Subiecte în articol: lumea