x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Johnny Depp, înţepenit la propriu la filmările părţii a patra a seriei „Piraţii din Caraibe”

Johnny Depp, înţepenit la propriu la filmările părţii a patra a seriei „Piraţii din Caraibe”

09 Mai 2011   •   11:47
Johnny Depp, înţepenit la propriu la filmările părţii a patra a seriei „Piraţii din Caraibe”
Sursa foto: Mario Anzuoni/REUTERS


Johnny Depp se află în prezent în turneu de promovare a părţii a patra a seriei „Piraţii din Caraibe”, „On Stranger Tides”. El a dezvăluit recent câteva dintre peripeţiile prin care a trecut la filmări, printre care şi un accident care i-a dat dureri şi bătăi de cap  aproape o lună. „Cred că am păţit ceva cu spatele în timpul unei cascadorii, lucru care s-a finalizat cu o sciatică foarte rea. A fost oribil, am simţit cum trece un curent electric prin mine”, a povestit actorul, citat de HuffingtonPost. „Am continuat să filmez, ce era să fac? Dar vă spun, a fost monstruos, atât de oribil încât a început să îmi placă la un moment dat! A fost rău timp de trei săptămâni, o lună. Dar m-am obişnuit şi apoi într-un fel chiar mi-a lipsit, după ce a trecut durerea”, a mai adăugat amuzat actorul.

Fără abatere, Johnny Depp a spus, de asemenea, că este perfect de acord cu un viitor film din seria „Piraţii din Caraibe”, deşi crede că ar trebui să exitse puţin mai multă pauză între ultimele două producţii, lucru care nu a fost posibil cu primele trei părţi ale seriei. Ritmul în care s-au filmat primele trei producţii „Piraţii din Caraibe” este, de altfel, un subiect pe care Depp l-a abordat destul de des  în ultima vreme. „A trebuit să inventeze o trilogie din nimic. A fost o intrigă condusă şi complicată. Îmi aduc aminte că vorbeam [cu Gore Verbinski, regizorul primelor trei părţi ale seriei] la un moment dat, între partea a doua şi partea a treia, şi spuneam «Nu prea înţeleg ce înseamnă asta», la care el a răspuns «Nici eu, dar hai să filmăm». Tipul ăsta e tatăl tipului ăstalalt, şi tipul ăsta e îndrăgostit de tipa asta. Era ceva de genul : «Poftim!?»”, a mai dezvăluit Johnny Depp.

Tot în acelaşi interviu, actorul a mai vorbit însă şi despre cum l-a afectat faptul că a împărţit platoul de filmare cu Penelope Cruz, care a fost însărcinată în toată această perioadă. Depp a povestit că, vâzându-i pe Penelope Cruz şi Javier Bardem, şi, ulterior, pe fiul acestora, Leo, care s-a născut în ianuarie, şi-a dat seama că îşi mai doreşte un copil, pe lângă cei doi, Jack şi Lily Rose, pe care îi are împreună cu iubita sa, Vanessa Paradis.

 

×