L-a salvat criza

Am un prieten, Eugen, care a fost pe vremuri ziarist, după care, prins de nădragii unui partid aflat la putere înainte de anul 2000, a ajuns funcţionar guvernamental cu rang superior într-un mi­nister. Nu a avut nici un fel de greaţă să treacă oportun de la un partid la altul când acestea s-au succedat la Palatul Victoria şi aşa şi-a menţinut postul. Acesta era din categoria celor cu sporuri nesimţite, ore suplimentare puse din burtă şi alte foloase. Anii trecuţi se "descurca" relativ bine.


CONFESIUNI
M-am văzut cu el prin oraş relativ de curând. Avea o mină relativ bună. Credeam că o să-l văd spumegând pe motiv de recesiune, tăiere de salariu şi alte alea. Voios, însă, s-a apucat să-şi aducă aminte de anul tensionat 1998, când încă mai eram colegi la un ziar devenit eolian ulterior, înainte să fa­li­menteze. Era tot criză, cu mişcări sociale, scandal şi "disponibilizări". Nici noi nu ne simţeam prea bine. După ce patronul nostru investise, cu oarece timp înainte, un vagon de bani în relansarea publicaţiei, treaba nu se dovedise foarte utilă şi se simţea în aerul redacţiei că va urma o reducere de personal serioasă. Noi, cu o oarecare inconştienţă, aşteptam resemnaţi potopul şi ne apucasem să facem pileli, să ne "documentăm" la bordelurile imunde şi numeroase din jurul redacţiei. De la tensiune se părea că toată lumea se încurcă cu toată lumea, ni se întâmpla chiar să ne prihănim colegele la budă sau pe vreun birou, când era mai liber prin zonă. Eugen a fost atunci în primul val de demişi. Susţinea că asta i-a făcut bine: "Băi, o cam luasem razna! Până când m-au luat la minister, nu am mai avut bani şi de aia nu am mai stat pe ulei şi gacici agăţate aiurea. M-am făcut băiat de casă, am cunoscut-o pe ne­vastă-mea, am făcut primul copil. După aia, intrat pe combinaţii, mi-am luat apartamentul şi am schimbat maşina. Dacă nu era criza de atunci, acum atârnam ca tine în nu ştiu ce redacţie şi mă ţineam de prostioare ieftine".

M-am mirat de ce spunea. Într-adevăr, o perioadă de timp nu ţinusem legătura, dar când ne reîntâlnisem nu părea un sihastru. Îi crescură doar pretenţiile. Bea doar bere belgiană şi whisky cu etichetă neagră, pe care lăsa bani cu nemiluita. Când ne despărţeam, îşi suna nevasta, pe Elena, să-i spună că mai are de "lucrat la un proiect" şi că vine târziu acasă, dar se ducea la diverse dame, despre care îmi zicea că-s ca nişte fotomodele. Mă intriga faptul că acum are pusee morale.


DEZINTOXICARE
Am mai luat câte o bere şi am mai sporovăit o perioadă, după care l-am întrebat direct dacă se bucură că a pierdut bani. S-a uitat la mine ca la un fraier: "În sistem nu se pierd bani niciodată". Mi-a explicat că tăierea de 25%, orele suplimentare şi sporurile care veneau din bani europeni îi revin acum de drept soacrei sale, care a fost angajată de curând la o ONG parteneră în proiecte: "E mai bine aşa, pune ea lovelele deoparte, aşa i-am spus, că tot vreau să-mi schimb casa cu una mai mare, după ce a apărut şi al doilea copil". Mi-a explicat cum criza a apărut la ţanc, căci îşi făcuse nişte analize şi nu o ducea prea bine cu ficatul, aşa că îşi găsise un pretext să nu mai bea atât. Şi în ceea ce priveşte femeile, devenise mult mai cumpătat. I se pusese pata pe o basarabeancă venită să studieze actoria la Bucureşti, blondă cu un corp superb, o plimbase în străinătate, îi scosese o carte de poezele tembele pe banii lui (fata era un artist complex), până când se prinsese că domnişoara mai posedă şi alţi "tătici". Dezamăgit, se reorientase pe colege de muncă din teritoriu: "Alea nici nu mă costă şi se uită la mine ca la un VIP, vorba aia, sunt de la centru, când merg în inspecţie prin judeţe mă ţin în puf, scot ce au mai bun".

Totuşi, mai avea şi în Bucureşti vreo două amante "modeste" dintre, care la una voia să se ducă imediat. S-a uitat în buzunar, să vadă dacă are "bani de flori". Înainte să plece şi-a sunat soţia: "Elena, mai întârzii, trebuie să-l aştept pe secretarul de stat, ştii că e nebun, apare când i se scoală. Pe criza asta e posibil orice, nu are rost să mă pun rău cu el. Poţi să te culci, habar n-am când ajung".