Europeni prin istorie, europenizaţi de UE, românii şi polonezii, câte doi din fiecare tabără, s-au înfrăţit la Viena în consum de băuturi alcoolice. Cum scandalul nu reprezintă altceva decât desăvârşirea unei astfel de îndeletniciri, finalul, o bună păstrare a tradiţiilor strămoşeşti, s-a lasat cu sânge, şi nu vienez.
Desfăşurat în apropierea Roţii Mari din parcul de distracţii Prater, scandalul nu a fost prea gustat de băştinaşi, care au chemat poliţia, sperând ca ordinea publică să-şi reintre în drepturi.
La capătul unei şedinţe de "dialog" cu sticla, prelungită pe parcursul unei zile, limba din ce în ce mai împleticită a alcoolului n-a mai funcţionat armonios în grupul de beţivani şi a dus la naşterea spontană a unui conflict internaţional. Unul dintre români a dat cep unei sticle de vin dosite de polonezi pentru satisfacerea în mod egoist a viciului, pe care a băut-o. Primul mijloc folosit pentru stingerea diferendului a fost desigur negocierea, utilizându-se din plin bogăţia semantică a înjurăturilor fiecărei naţii, după care, încorsetaţi de spaţiul mult prea mic al apartamentului în care se desfăşura acţiunea, s-a coborât în stradă, nu pentru a solicita arbitrajul imparţial al austriecilor, ci pentru caftul de rigoare.
Mai împleticit, ratând startul, unul din polonezi nu a apucat să vada cum al său conaţional, în minoritate fiind, a cam încasat-o. Retardul de moment a fost făcut uitat în momentul în care a pornit în cursa de recuperare a handicapului înarmat cu... una bucată drujbă, care, tăioasă din fire, a acţionat fără discernământ asupra degetul unui român dar şi... asupra nasului celui care o mânuia. Însă, Dumnezeul beţivilor nu era somnolent salvând scandalagii de la epopeea unui carnagiu stradal, drujba nefiind pornită.
Poliţia austriacă nu i-a putut audia pe cei patru, starea de ebrietate, şi nu lipsa translatorilor, fiind cauza principală.