Cei trei copii ai lui Michael Jackson, protejaţi cu multă grijă de camerele de luat vederi în timpul vieţii starului, şi-au înmulţit apariţiile publice de la moartea tatălui lor, descoperind alături de bunica lor o viaţă "normală", cu care nu fuseseră obişnuiţi.
A trecut vremea când Prince Michael (13 ani), Paris (12 ani) şi Prince Michael II (8 ani, mai cunoscut cu numele de Blanket) apăreau doar cu măşti sau acoperiţi cu voaluri. Marele public a descoperit pentru prima dată feţele celor trei cu ocazia ceremoniei organizate în memoria cântăreţului, la Staples Center din Los Angeles, în iulie 2009. Micuţa Paris, foarte emoţionată, a luat atunci cuvântul, declarând printre lacrimi: "Aş vrea să spun doar că, de când m-am născut, tatăl meu a fost cel mai bun tată care se poate închipui". Cu aceste câteva cuvinte, Paris a făcut pentru posteritatea starului mai mult decât sute de omagii ale diverselor personalităţi, dând regelui pop imaginea umană şi neaşteptată a unui tată iubitor şi atent.
În luna ianuarie, cei doi copii mai mari au apărut din nou în public pentru a primi un premiu postum Grammy, pentru întreaga carieră a tatălui lor. După omagiul adus cântăreţului, ei au mulţumit bunicilor pentru 'dragostea şi sprijinul lor'. De la moartea starului pop, figura Katherinei Jackson este de nedespărţit de cei trei copii, a căror tutelă a obţinut-o în august în justiţie, conform dorinţei fiului ei. Copiii locuiesc cu ea de aproape un an, în casa familiei din Encino, la periferia oraşului Los Angeles. Este un mediu mult mai tradiţional decât cel cu care-i obişnuise tatăl lor, care-i plimba dintr-un loc în altul - Las Vegas, Irlanda, California, Bahrein.
"Se pare că cei trei copii se simt foarte bine sub îngrijirea bunicii lor', a considerat judecătorul care s-a ocupat de dosarul Jackson, în cursul unei audieri la sfârşitul anului trecut. Drumul lor spre normalitate va continua cu intrarea la şcoală în acest an, pentru prima dată. "N-au niciun prieten, nu merg la şcoală, sunt educaţi acasă", spunea Katherine Jackson duminică, în cotidianul britanic Mail on Sunday. 'Totul se va schimba în septembrie, odată cu intrarea lor la o şcoală particulară", a adăugat ea.
Mama regelui pop a mai povestit şi despre personalitatea nepoţilor ei. Ea spune că la Paris regăseşte talentul fiului ei: "Este o artistă, cântă la pian şi vrea să fie actriţă. Prince este serios în multe privinţe. Vrea să fie cameraman sau să producă filme. Iar Blanket este foarte jucăuş, cum era Michael".
Un lucru îi va diferenţia sigur pe micii Jackson de marea majoritate a copiilor de vârsta lor: banii de buzunar. Justiţia le-a acordat, în septembrie 2009, o alocaţie lunară de 60 000 de dolari, scrie publicaţia franceză Le Point, potrivit Agerpres.