x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Letonii îi cer lui Roman Abramovici să le cumpere ţara

Letonii îi cer lui Roman Abramovici să le cumpere ţara

30 Dec 2008   •   00:00

Mai mult de 400 de letoni au semnat o scrisoare adresată miliardarului rus Roman Abramovici în care îi cer să le cumpere ţara, a informat luni site-ul leton novonews.lv, citat de RIA Novosti.



Scrisoarea, postată de o persoană pe petitonline.com, spune: "Dragă domnule Abramovici. După cum ştiţi, ţara noastră, Letonia, a falimentat şi în prezent negociază cu FMI vânzarea sa pentru suma de 7,5 miliarde de euro".

"Am dori să vă gândiţi la posibilitatea de a cumpăra Letonia: oamenii sunt muncitori şi plăcuţi, mediul este curat şi aveţi suficient spaţiu pentru a vă ancora iahtul", potrivit scrisorii.

Letonia este ţara europeană care înregistrează cel mai grav declin economic, PIB-ul scăzând în al treilea trimestru al acestui an cu 4,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Abramovici este pe locul doi în topul celor mai bogaţi ruşi, averea sa fiind estimată la 23 de miliarde de dolari. În Occident este cunoscut ca fiind patronul clubului de fotbal Chelsea.

Anul acesta, circa 2.000 de letoni au postat o petiţie pe internet, cerând guvernului Suediei să le "ocupe" ţara.

×
Subiecte în articol: lumea