DECIZIE. Comisia de Licenţiere a judecat apelul celor trei cluburi, după ce Comitetul Executiv hotărâse ca acestea să nu primească licenţă din cauza neplăţii unor datorii către stat, foşti sau actuali angajaţi, şi a decis în cadrul şedinţei de marţi să dea dreptul celor trei cluburi să evolueze şi în sezonul viitor în Liga I. Deşi membrii comisiei au dat verdictul încă de marţi, cluburile au fost înştiinţate de faptul că au primit licenţa, miercuri dimineaţă, prin fax. În cazul în care una dintre aceste echipe nu ar fi primit dreptul de a juca în Liga I nici la şedinţa de marţi, Ceahlăul Piatra Neamţ ar fi putut să evolueze şi la anul în primul eşalon, deşi la finalul campionatului trecut, nemţenii au retrogradat în Liga a II-a, după ce au terminat pe locul 15. De asemenea, în cazul în care niciuna dintre cele trei echipe nu ar fi primit licenţa pentru Liga I, în sezonul viitor Dacia Mioveni şi UTA ar fi putut evolua tot în prima ligă, deşi au retrogradat, ele clasîndu-se pe locurile 16, respectiv 17.