Limba maternă

de Toma Roman Jr | 06 Iun 2010 • 00:00

Acum câţiva ani, fusesem invitat la o adunătură de jurnalişti specializaţi în istorie recentă, la München. Vreme de trei zile a trebuit să ascult discursuri festiviste, să fac "hai noroc" cu diverşi oficiali şi să zâmbesc amabil atunci când colegi din diverse ţări europene îmi spuneau truisme într-o engleză greu de înţeles. În plus, marele oraş cu foşgăiala lui şi cu mixtura de turişti şi rezidenţi de toate naţionalităţile posibile mă cam ameţea. După ce s-au terminat "lucrările" marii conferinţe mai aveam ceva bani şi mi se pusese pata să nu mă întorc imediat în ţară. Simţeam nevoia să zac şi să mă odihnesc niţel undeva în "Germania profundă". Cu altă ocazie, însoţind un grup folcloric ţigănesc, fusesem la Ulm, un orăşel medieval liniştit, pe malul Dunării, bine conservat şi ocolit de al doilea război mondial. ştiam acolo o pensiune ieftină, cu 18 euro pe noapte, iar drumul cu trenul nu costa mult, fiind relativ aproape de München. Am plecat într-acolo.

MULT CALM
Locul de campat era rezonabil, modest, dar foarte curat. Nici nu îmi trebuia mai mult. Am ieşit să mă plimb şi să mă uit pe îndelete la clădirile vechi, să trec prin boltele care făceau accesul spre diverse pieţe. Am dat peste un fel de talcioc unde localnicii vindeau din casă lucruri care nu le mai foloseau. Achiziţionasem un ceainic vechi şi circulam ţanţoş cu el sub braţ. Toţi localnicii erau foarte blonzi şi extrem de calmi, nu am auzit pe nimeni zbierând. Îţi zâmbeau când îi întrebai ceva sau voiai să achiziţionezi o bere. M-am înşurubat undeva pe malul fluviului şi am luat iniţial o halbă şi nişte cârnaţi cu muştar. Ceilalţi oameni de pe terasă se uitau discret la mine, era clar că eram din alt film, cu dihania de ceainic pe masă şi holbându-mă într-o hartă turistică. Atunci când mi-a sunat telefonul tocmai terminasem de golit al treilea recipient. Era maică-mea, care voia să vadă dacă mai supravieţuiesc. Cum se auzea cu pârâituri şi eram deja uşor euforizat de alcool, am început să zbier fraze banale, cum că-s bine şi mă distrez. Când am ridicat ochii, am văzut o urmă de reproş în ochii celorlalţi golitori de halbe, cărora probabil strigătele mele le produceau o senzaţie de disconfort. Am făcut, uşor jenat, ciocul mai mic.

DOAMNA
După ce am închis, am văzut că de la o masă de lângă se ridică şi se îndreaptă spre mine o nemţoaică stil clasic, blondă cu ochi verzi şi ţâţe mari. Avea cu aproximaţie 40 de ani. Mi s-a făcut niţel ruşine, credeam că vine să-mi reproşeze că am urlat. Nu era aşa. S-a recomandat cu un accent german Andreea şi mi-a spus că e din Craiova, dar a ajuns prin căsătorie la Ulm la începutul anilor '90. Era olteancă pursânge. Se măritase cu Hans, care făcea afaceri cu mobilier de-a lungul Europei. Mi-a explicat că are o situaţie bună, dar se plictiseşte destul de tare la Ulm, unde nu se întâmplă nimic. Auzea destul de rar româneşte, doar când mergea la München, la cerşetori sau chelneri şi atunci când, o dată la doi ani, îşi aducea mama bătrână din ţară să stea cu ea două săptămâni.

Mi-a propus să mergem cu maşina ei undeva în afara oraşului, tot lângă gârlă, pe motiv că e aer mai curat şi peisaj frumos. Am acceptat şi m-am trezit la un motel-han cu aer medieval şi cu o terasă cochetă. Vreme de două-trei ore i-am povestit cum arată acum Bucureştiul şi Craiova, prin care trecusem recent, şi am pus-o la punct cu politica românească din acel moment. Estimp, doamna îngurgitase mai multe beri şi avea chiar din când în când o lacrimă-n ochişor aducându-şi aminte de studenţia în Capitală şi de cartierul Brazda lui Novac, unde copilărise. Începuse să se lase seara, era un apus roşietic. Cu un aer vinovat-mirat "şi-a dat seama" că băuse prea mult şi risca să îşi piardă carnetul dacă se suia la volan să ne întoarcem la Ulm. A propus să luăm (adică să închirieze ea) o cameră la motelul unde eram şi să plecăm proaspeţi, de dimineaţă. Am înţeles imediat unde bătea şi nu am spus nu, fiindcă eram cam stătut, de când plecasem din ţară. După o negociere pe nemţeşte cu un recepţioner bătrân, a obţinut o cheie care părea şi ea făcută în alte vremuri. Am cumpărat pentru în cameră un vin roşu sec şi am pornit pe nişte scări care scârţâiau groaznic. Camera avea un pat mare, cu un fel de baldachin şi geamul orientat spre apă. Andreea s-a aşezat pe cearceaful alb-scrobit, s-a descălţat şi când m-am apropiat de ea să o sărut m-a apucat de guler şi m-a îndesat cu capul între picioarele ei. În timp ce eram acolo, am auzit-o mugind: "Vai, ce dor mi-a fost de limba maternă!".