Reţelele mafiote bulgare, în interiorul cărora activează şi români şi ucraineni, controlează securitatea discotecilor din Madrid, impunând proprii oameni drept paznici ai localurilor unde apoi derulează afaceri ilegale, relatează Spanish ABC, citat de Mediafax.
Spanish ABC aminteşte că problema violenţelor şi a luptei pentru controlul cluburilor de noapte din Madrid a început încă din 1999, când, în urma unor focuri de armă trase în clubul Amnesia, un om a murit şi alţi patru au fost grav răniţi. Zece ani mai târziu, situaţia a rămas neschimbată, cu deosebirea că acum piaţa ilegală este controlată de bulgari şi nu de iranieni. Cea mai periculoasă dintre reţelele mafiote din Madrid este "Gruparea lui Ivo", potrivit Spanish ABC. Ivo, un personaj notoriu în mafia spaniolă, avea propria armată de bodyguarzi şi se ocupa, personal, de angajarea paznicilor la discotecile din oraş.
Proprietarii cluburilor din Madrid erau obligaţi să angajeze oamenii mafiei drept paznici, aceştia, în schimb, cedând reţelei 20 la sută din salariu. Astfel, dacă un paznic primea o sută de euro pe noapte, el ceda 20 de euro grupării mafiote. Publicaţia spaniolă mai precizează că "Gruparea lui Ivo" are peste o sută de membri, majoritatea bulgari, români şi ucraineni, pe care poliţiştii locali i-au descris ca "gorile imense ce induc frică şi calcă în picioare drepturile de bază ale tuturor". Astfel de grupări se ocupă, în principal, cu traficul şi vânzarea de droguri în cluburi, dar chiar şi cu asasinate la comandă, mai scrie Spanish ABC.
Citește pe Antena3.ro