x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Mai puţini turişti în 2009

Mai puţini turişti în 2009

de Ovidiu Ciutescu    |    27 Ian 2009   •   00:00

Numărul de turişti la nivel mondial va scădea cu până la două procente în 2009 comparativ cu 2008. Cel mai mult de suferit va avea Europa, ca urmare a intrării în recesiune a mai multor state europene, a estimat astăzi Organizaţia Mondială a Turismului (WTO), informează AFP, citat de Agerpres.



"WTO prognozează că turismul internaţional va evolua într-un interval mergând de la o zero la un declin de două procente", se arată într-un raport al acestei organizaţii cu sediul la Madrid. "Împreună cu America, Europa va fi regiunea cea mai afectată, dat fiind că pieţele sursă sunt deja sau urmează să intre în recesiune", adaugă WTO. Această scădere de două procente "ar putea fi mai importantă", a comentat secretarul general adjunct al WTO, Taleb Rifai, într-o conferinţă de presă. "Ne aşteptăm ca aceste rezultate să nu fie omogene geografic. Ne aşteptăm ca cele două Americi se se descurce uşor mai bine decât Europa, însă nu la fel de bine ca Africa, Orientul Mijlociu şi Asia", a declarat Taleb Rifai.

Ultima dată când sosirile de turişti au înregistrat o scădere de la an la an a fost în 2003, când s-a înregistrat o diminuare de 1,4 procente. În 2008 sosirile de turişti la nivel mondial s-au situat la 924 milioane vizitatori, în creştere cu două procente, potrivit WTO. Organizaţia nu dispune încă de un clasament al celor mai preferate destinaţii turistice în 2008. Franţa a ocupat prima poziţie în 2007, devansând Spania. "La mijlocul anului am constatat o modificare bruscă a tendinţei", a comentat directorul de studii de piaţă al WTO, John Kester. În cursul primelor şase luni ale anului trecut sosirile de turişti au crescut cu cinci procente, după care au scăzut cu un procent în al doilea semestru. În cursul celei de a două jumătăţi a lui 2008, preocupările s-au îndreptat spre "criza financiară, lipsa de încredere, recesiunea mondială, şomajul şi anumite probleme sociale", a comentat John Kester.

×
Subiecte în articol: lumea