Martha, o femelă din rasa mastiff napoletan, ce are o greutate de 56 de kilograme, a fost desemnată vineri seară cel mai urât câine din lume, la cea de-a 29-a ediţie anuală a unui concurs chinologic insolit, informează usatoday.com.
Martha era deja unul dintre marii favoriţi ai publicului prezent la World's Ugliest Dog Contest 2017, o competiţie organizată în nordul statului american California, întrucât se "prăbuşea" adeseori, zgomotos, pe scenă, în momentele în care ar fi trebuit să impresioneze juriul cu alura ei impunătoare, spre amuzamentul spectatorilor.
A fost salvată atunci când era aproape oarbă, dar, după mai multe operaţii, Martha poate din nou să vadă, a dezvăluit antrenoarea ei, Shirley Zindler.
Martha a câştigat un cec în valoare de 1.500 de dolari, un trofeu strălucitor şi o călătorie la New York, unde va avea mai multe apariţii pentru mass-media din Statele Unite.
Ea a învins în finala concursului alţi 13 câini. Cei mai mulţi dintre finalişti au fost animale bătrâne şi de talie mică.
Moe, un mascul de 16 ani ce provine din încrucişarea dintre un grifon de Bruxelles şi un mops, care era cel mai vârstnic animal din concurs, s-a clasat pe locul al doilea. Moe şi-a pierdut vederea şi auzul, dar are în continuare un simţ al mirosului foarte puternic, ce i-a permis să se bucure de toate mirosurile prezente la Sonoma-Marin Fair, spaţiul unde a avut loc competiţia, şi să savureze plăcinte nord-americane şi alte bunătăţi culinare ce au fost preparate cu această ocazie.
Chase, un mascul de 14 ani, ai cărui părinţi au fost un câine din rasa chinezesc cu creastă şi un câine din rasa Harke, s-a clasat pe locul al treilea.
Mulţi dintre competitori au fost adoptaţi. Monkey, un grifon de Bruxelles în vârstă de şase ani, şi Icky, un câine de opt ani dintr-o rasă neidentificată, au fost salvaţi din locuinţele unor persoane care sufereau de sindromul colecţionării compulsive de obiecte.
Finaliştii - unii suferind de boli de piele, alţi având limba care le atârna în permanenţă din cauza unor afecţiuni neuromotorii - păreau că s-au obişnuit să li se spună că sunt "urâţi". Însă pentru stăpânii lor, prima întâlnire cu ei a fost "dragoste la prima vedere".
Concurenţii au fost departajaţi în funcţie de prima impresie pe care au lăsat-o membrilor juriului, atribute fizice neobişnuite, personalitate şi reacţiile pe care le-au stârnit în rândul publicului.AGERPRES