Compania britanica de asigurari, care trebuia sa incheie o polita cu regele pop Michael Jackson pentru perioada in care erau prevazute concertele care sa marcheze retragerea sa de pe scena, se arata extrem de ingrijorata de starea sanatatii starului, trimitandu-i mesaje disperate medicului acestuia, Conrad Murray, relateaza AFP.
In cadrul audierilor din procesul in care medicul curant al megastarului este judecat pentru omucidere involuntara, pentru ca este banuit ca i-a administrat lui Michael Jackson un anestezic puternic, Propofol, folosit doar in spitale, procurorul a prezentat mai multe mesaje obtinute din telefonul lui Conrad Murray. Acestea arata clar ca firma britanica asiguratoare se arata "foarte ingrijorata' de starea fizica a starului pop, solicitandu-i medicului sa trimita dosarul medical al lui Jackson.
Ironie a sortii, in dimineata zilei de 25 iunie 2009, Conrad Murray a trimis un mesaj companiei de asigurari, afirmand ca starul pop nu l-a autorizat sa ii comunice dosarul medical, recomandandu-le asiguratorilor sa se adreseze AEG, promotorul concertului. Nu inainte de a adauga: "Cat despre articolele referitoare la sanatatea sa, publicate de presa, lasati-ma sa va spun, pentru ca stiu ce spun, sunt mincinoase'.
Mesajul a fost trimis la ora 11:17. Potrivit mai multor marturii depuse in cadrul procesului, Michael Jackson era probabil mort la acea ora!
Miercuri, in cadrul audierii, procurorul a expus continutul a trei pungi in care medicul Murray ar fi bagat, dupa moartea starului pop, medicamente si material medical care s-ar fi aflat pe patul lui Jackson. O lista interminabila de flacoane de medicamente - in special Propofol – seringi, comprese, material pentru perfuzii, toate acestea demne mai degraba de o camera de spital, decat de un dormitor obisnuit.
In cele din urma, Michael Jackson a decedat din cauza unei "grave intoxicatii' cu Propofol, anesteziant pe care el il utiliza ca somnifer, remarca France Presse.
In aceeasi zi in care procurorul a prezentat schimbul de mesaje dintre medicul curant al megastarului si compania de asigurari, in proces a fost prezentata si inregistrarea integrala a unei convorbiri telefonice dintre interpret si medicul sau. O convorbire care poate fi considerata adevaratul testament al starului. Inca marcat, si la varsta de 50 de ani, de copilaria si de tineretea sa sacrificate pe altarul muzicii, Michael Jackson afirma in aceasta convorbire purtata cu numai cateva saptamani inaintea mortii sale ca "nu a avut copilarie' si visa sa creeze un spital pentru copiii bolnavi. El insusi vedea aceasta idee ca pe adevaratul sau testament, mai important chiar decat muzica pe care a lasat-o in urma sa. Acuzarea a difuzat integral mesajul audio care a socat publicul la prima sa difuzare, partiala, in deschiderea procesului. Vocea greu de recunoscut a regelui pop, afectata de medicamente, a socat lumea. Dar mesajul, crezul lui Michael, erau cele care contau acolo. Pentru ca dincolo de partea socanta se afla ambitia lui Michael. Artistica, dar si sufleteasca. Evocand seria de 50 de concerte pe care urma sa le sustina la Londra, si care ar fi trebuit sa reprezinte revenirea sa pe scena, Michael Jackson declara ca totul trebuie sa fie fenomenal, pentru ca atunci cand oamenii aveau sa iasa de la spectacol sa fi spus ca n-au mai vazut asa ceva in viata lor, ca a fost extraordinar. "Este cel mai mare artist din lume', ar fi vrut Michael sa spuna cei care urma sa asiste la concertul lui. N-a fost sa fie.
Aplecarea sa spre grandoare, poate si megalomania - incurajata probabil si de sedarea masiva la care parea a fi suspus, cel putin din acest mesaj – nu se opreau acolo. Pe el il interesa un singur lucru: ca din banii incasati pe spectacole sa se creeze "un spital pentru un milion de copii, cel mai mare din lume'. "Vafi spitalul pentru copii Michael Jackson', declara el in mesajul audio ascultat de audienta cu noduri in gat. Erau in sala inclusiv fratii si surorile lui Michael. "Va avea un cinematograf si o sala de joaca', spunea el. "Copiii sunt deprimati. In spitale nu exista nici cinema, nici sala de joaca. Copiii sunt bolnavi pentru ca sunt deprimati', spunea Michael in acea convorbire. "Vreau sa fac asta pentru ei. Si asta va ramane in memoria colectiva mai mult decat concertele mele', preciza el, cu un debit verbal de o lentoare extrema.
Cand conversatia parea a se incheia, pentru ca vocea lui Michael era din ce in ce mai stinsa, sala tribunalului a fost cuprinsa de un nou val de emotie: in ciuda evidentei lipse de putere, la limita inconstientei, Michael isi evoca tineretea si copilaria sacrificate pentru cariera sa muzicala. "Concertele mele vor ajuta copiii. Este visul meu. Ii iubesc. Ii iubesc, pentru ca nu au avut copilarie. Eu n-am avut copilarie. Le simt durerea', se confesa el medicului, care raspundea doar prin onomatopee gen:'Mmhim'.
Medicul Conrad Murray a recunoscut ca a administrat Propofol pacientului sau in dimineata mortii acestuia. In caz de condamnare, Murray este pasibil de patru ani de inchisoare.