x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Mic, dar şic!

Mic, dar şic!

de Adriana Paduraru Vaduva    |    21 Aug 2009   •   00:00
Mic, dar şic!
Sursa foto: /Debenhams

Săptămâna aceasta ne-am gândit la o temă pe care n-am prea abordat-o la această rubrică: moda pentru copii. Şi cei mici trebuie să fie în pas cu ultimele tendinţe, aşa că vă spunem că în această toamnă se poartă carourile pentru băieţei, imprimeurile florale pentru fetiţe. Iar culorile, cu cât mai vesele, cu atât mai bine: fuchsia, portocaliu.



St. George by Duffer oferă o perspectivă proaspătă asupra modei, pornind de la lejeritatea mişcării continue a copiilor: pantalonii din denim prespălat şi largi sunt combinaţi cu geci şi cardingane pentru un stil care iese în evidenţă; cămăşile în carouri sunt esenţiale pentru orice copil la modă, iar accesoriile din materiale groase protejează micuţul când temperatura scade.

"TOP GUN"
J. Junior by Jasper Conran recomandă imprimeurile colorate, jacketele din catifea, jeanşii prespălaţi şi accesoriile şi tricourile decorate cu detalii bizare. Piesele-cheie ale colecţiei Rocha Little Rocha sunt jacheta de piele stil aviator, creată pentru a fi purtată în orice situaţie de micile superstaruri din familie, şi rochiţa simpatică având imprimeuri florale, pentru o imagine jucăuşă şi inocentă.

Abordarea jucăuşă a lui Ted Baker în ceea ce priveşte moda este evidentă prin folosirea unor accente unice şi a unei palete de culori vibrante. Descoperiţi nuanţele îndrăzneţe de citrice, o joacă pe imprimeurile lui Baker, cu aplicaţii şi împletituri combinate.

×
Subiecte în articol: life & style