x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Michael Douglas a anunţat că s-a vindecat de cancer

Michael Douglas a anunţat că s-a vindecat de cancer

11 Ian 2011   •   11:32
Michael Douglas a anunţat că s-a vindecat de cancer
Sursa foto: Jessica Rinaldi/REUTERS

Actorul american Michael Douglas, în vârstă de 66 de ani, a anunţat într-un interviu televizat, acordat postului american NBC, că a învins cancerul de gât cu care a fost diagnosticat în august 2010. În acest interviu, care va fi difuzat, astăzi, actorul din "Basic Instinct" a declarat: "Ţinând cont de faptul că tumoarea a dispărut şi în funcţie de ceea ce ştiu deja despre acest fel de cancer, este probabil să fi învins boala".

Starul american a precizat însă că trebuie să facă teste în fiecare lună, pentru a se asigura că vindecarea sa este completă, informează AFP, citată de Mediafax.

"Tatăl meu (actorul Kirk Douglas) are 94 de ani. Mă simt încrezător în genele mele", a declarat Michael Douglas. "Însă am intrat în mod clar în a treia etapă a vieţii mele. Sunt mai conştient acum de timpul care mi-a mai rămas de trăit şi de felul în care vreau să mi-l petrec", a adăugat actorul american.

Mărturisind că mănâncă "precum un căpcăun" pentru a recupera cele 15 kilograme pierdute în timpul terapiei, soţul actriţei Catherine Zeta-Jones a declarat, totodată, că felul în care se gândeşte la persoanele care-i sunt apropiate s-a schimbat odată cu apariţia bolii.

"Dintr-o dată, afecţiunea familiei, a prietenilor, a fanilor m-au impresionat într-un mod extrem de profund, pe care nu aş fi putut să mi-l imaginez în trecut. Iar acest lucru m-a făcut să conştientizez mai bine valoarea şi importanţa familiei şi a prietenilor", a declarat starul american.

De-a lungul unei cariere de peste patru decenii, Michael Douglas a câştigat două premii Oscar, unul în calitate de producător al filmului "Zbor deasupra unui cuib de cuci", împreună cu Saul Zaentz, în 1976, iar celălalt pentru rolul din filmul "Wall Street". Michael Douglas a apărut în numeroase lungmetraje, precum "Idilă pentru o piatră preţioasă" şi "Wonder Boys", însă rolul care l-a propulsat a fost cel al inspectorului de poliţie Steve Keller, pe care l-a interpretat în cele 98 de episoade ale serialului de televiziune "Străzile din San Francisco", difuzat de postul ABC între anii 1972 - 1976.

Unul dintre actorii de prim rang de la Hollywood şi fiu al unui alt actor de legendă, Kirk Douglas, Michael Douglas a jucat în 40 de lungmetraje, din toate genurile, remarcându-se în "Atracţie fatală" (1987), "Instinct primar" (1992), "Cădere liberă" (1993), "Hărţuire sexuală" (1994), "Jocul" (1997), "Trafic" (2000).

Cel mai recent film în care apare actorul este "Wall Street: Banii sunt făcuţi să circule", de Oliver Stone, lansat în toamna anului trecut, în care Douglas a interpretat din nou rolul magnatului Gordon Gekko din pelicula "Wall Street" (1987), semnată de acelaşi regizor.

Michael Douglas şi Catherine Zeta-Jones s-au căsătorit în noiembrie 2000 şi au împreună doi copii. Actorul mai are un fiu, Cameron, din prima lui căsnicie cu Diandra Douglas.

×